Antena 3 CNN Sport Irina Begu, învinsă de Sharapova în turul al doilea la Madrid (WTA)

Irina Begu, învinsă de Sharapova în turul al doilea la Madrid (WTA)

Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, cu 7-5, 6-1, luni, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.685.828 euro.

Begu (27 ani, 38 WTA) s-a înclinat după o oră şi 32 de minute în faţa redutabilei sale adversare (31 ani, 52 WTA).

Irina a început bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar a fost egalată şi a cedat în prelungirile primului set, după ce a avut o minge de 6-6. Begu a început cu break şi actul secund, dar apoi Şarapova nu i-a mai lăsat nicio şansă, câştigând cu 6-1.

Românca a făcut 4 duble greşeli, iar Şarapova a avut 7. Begu a avut 6 winners şi a comis 19 erori neforţate, în timp ce rusoaica a adunat 21 de winners şi a făcut 24 de erori neprovocate.

Begu a pierdut al patrulea său meci din tot atâtea susţinute cu Şarapova, care a eliminat a doua româncă la Madrid, după ce duminică a învins-o pe Mihaela Buzărnescu în două seturi, cu 6-4, 6-1.

Begu, care a învins-o în primul tur pe letona Jelena Ostapenko, a cincea favorită, cu 6-3, 6-3, va primi pentru participare un cec de 36.775 euro şi 65 de puncte WTA. Irina va juca luni şi la dublu, alături de Simona Halep, contra perechii Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia).

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Irina Begu Madrid
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot