La Pașcani a fost făcută o toaletă publică cu uși transparente, care are în dotare și un duș, de asemenea, cu uși transparente. Lucrarea a fost recepționată de Consiliul Local și în timpul acesta nimeni nu a văzut nicio problemă cu geamurile transparente.
Această toaletă publică se află în piața agroalimentară recent renovată din zona Valea Pașcani.
După ce problema a fost semnalată în presa locală, geamurile au fost colantate, astfel că acum sunt mate.
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Marius Pintilie, primarul din Pașcani, a spus că „nu a proiectat nimeni o toaletă cu uși transparente, ci ușa respectivă trebuia să fie colantată de constructor”.
„Când s-a făcut recepția lucrării s-a constatat acest defect, că nu erau colantate. Ele, ușile, s-au colantat între timp”, a spus primarul.
Edilul nu vede o problemă la geamurile colantate. Având în vedere faptul că toaleta este publică, într-o piață, cu aflux mare de persoane, foliile aplicate ar putea să cedeze, iar toaleta să nu ofere intimitate.
„Cu această colantare a acestor uși transparente, lucrurile sunt discutabile, nu știu dacă această toaletă se poate folosi”, a subliniat Cătălina Porumbel, realizatoare Antena 3 CNN, care l-a avut invitat în direct pe edilul din Pașcani.
„Se poate folosit perfect. O să vedeți imaginile. O să le pun și eu pe contul meu de Facebook să vedeți că nu e nicio problemă de intimitate. E suficientă intimitate”, a spus Marius Pintilie.
Imaginile cu geamurile colantate au apărut, într-adevăr, pe Facebook-ul administratorului public al orașului a doua zi după ce presa locală a semnalat problema.
Primarul nu a știut să spună cât a costat toaleta publică, o „investiție a orașului” făcută odată cu reabilitarea a încă trei clădiri, care a costat în total peste 10 milioane de lei.
Marius Pintilie a ținut să mai precizeze că toaleta nu a fost deschisă publicului atâta vreme cât a avut geamurile transparente.