Antena 3 CNN Actualitate Locale Măcelul cu săbii și topoare de la Craiova fusese anunțat, live, pe TikTok, cu luni înainte. Remus Unicatu este căutat de poliție

Măcelul cu săbii și topoare de la Craiova fusese anunțat, live, pe TikTok, cu luni înainte. Remus Unicatu este căutat de poliție

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 18:31 15 Sep 2025 Modificat la 18:41 15 Sep 2025
În urma conflictului violent, un bărbat a fost ucis, iar alte opt persoane au fost rănite. Sursa foto: captură video Antena 3 CNN

Șase bărbaţi din două clanuri sunt căutaţi în continuare de polițiști, după măcelul de sâmbătă, din Craiova. Sunt indivizi extrem de periculoși, pentru care procurorii au cerut încă de ieri arestarea în lipsă. Judecătorii au dat pentru miercuri un răgaz pentru a fi citați acasă cei șase fugari. Războiul din stradă filmat de trecători a fost însă anunțat pe rețelele sociale de beligeranți, cu amenințări explicite despre eliminarea rivalilor, cu imagini cu pistoale și focuri de armă. Aceste informații au un puternic impact emoțional.

„Eu cu mâna mea de nu-i dau lui Rupi 20 de ani. Eu vin personal cu mâna mea şi îi dau 20 de ani!”, spune Remus Adîr, zis Remus Unicatu.

Ameninţările au fost făcute live pe 7 septembrie și puse în practică pe 13 septembrie. Remus Unicatu, căutat acum de poliție, este şi liderul clanului care a pornit măcelul din weekend.

Reţelele sociale au devenit câmp de ameninţări pentru cele două clanuri

Imaginile școhează. Cele două clanuri s-au măcelărit în mijlocul străzii cu bâte, topoare şi săbii. Rezultatul: un mort şi 4 răniţi. Deşi s-a vehiculat ipoteza conform căreia originea conflictului ar fi o căsătorie aranjată eşuată în urmă cu doi ani, rudele răniţilor spun că în realitate motivul ar fi altul.

„Aici era o ceartă de vreo două luni pentru că l-au tăiat pe băiatul cumnatului meu. L-au făcut praf tot așa, au intrat cu mașina în el tot aici, în Romanești șii l-au tăiat.

L-au tăiat, l-au făcut praf, l-au lăsat jos acolo. Am depus plângere la poliție, peste tot, nu s-a luat în considerație absolut nimica”, spune o femeie.

Bătaia cu pricina a avut loc pe 3 iulie, iar doi agresori au fost prinşi, reţinuţi şi arestaţi abia săptămâna trecută. În tot acest timp, reţelele sociale au devenit câmp de ameninţări pentru cele două tabere.

În timp ce una dintre familii se pregăteşte de înmormântare, trei indivizi au fost arestaţi preventiv.

Alţi șase, din ambele familii, sunt căutaţi.

„În ceea ce-i privește pe cei șase bărbați, a fost începută procedura arestării în lipsă, fiind fixat termen de judecată în data de 17 septembrie”, a declarat Bogdan Costache Bogdan, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

„Inspectoratul de Poliție Dolj a dispus instituirea unei zone speciale de siguranță publică în cartierul Romanești”, a declarat Cristian Grogorescu, din cadrul IPJ Dolj.

În continuare, cei patru răniţi din spital sunt îngrijiţi de medici sub paza strictă a poliţiştilor.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole