Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu și-a făcut planul de Paște. "În noaptea de Înviere voi fi la biserică. Plătesc amenda!"

Marcel Ciolacu și-a făcut planul de Paște. "În noaptea de Înviere voi fi la biserică. Plătesc amenda!"

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că se va duce, de Înviere, la biserică, să ia lumină, obicei de la care nu se abate din copilărie.

de Adrian Iclozan    |   

"Anunț public, oficial. În noaptea de Înviere voi fi la biserică. Acolo mă duc de când eram copil...", a declarat liderul PSD duminică, la "Subiectiv".

El și-a explicat decizia, declarându-se gata să plătească amenda pentru eventuala sa sancționare, ca urmare a încălcării restricțiilor de circulație.

Ciolacu a insistat că este vorba despre o opțiune personală, care nu implică partidul său.

"Una e să duc partidul într-o direcție - lucru care s-a mai întâmplat și la PSD, și la alte partide - și să îl folosesc ca instrument, după hachițele mele, și alta este decizia mea personală... Voi purta mască, mă dezinfectez, dar voi fi la biserică", a spus liderul PSD.

Răzvan Dumitrescu l-a întrebat pe Ciolacu ce se va întâmpla dacă va fi oprit de poliție pentru încălcarea interdicției de circulație după ora 22.

"Voi plăti amenda, ca orice cetățean. Ce, ar fi prima orară? Voi plăti amenda și îmi voi asuma fapta", a răspuns el.

"Cine vă aude acum zice: se duce Ciolacu, mă duc și eu", i-a atras atenția Răzvan Dumitrescu.

"Eu v-am spus ce fac eu. Îmi asum decizia!", a replicat Ciolacu.

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu noaptea de Inviere
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!