Antena 3 CNN Politică Medicii Andrei Baciu și Cătălin Cîrstoiu vor să facă bine Parcul IOR din București. Ce le-au transmis oamenii, la marșul cu peste 1000 de participanți

Medicii Andrei Baciu și Cătălin Cîrstoiu vor să facă bine Parcul IOR din București. Ce le-au transmis oamenii, la marșul cu peste 1000 de participanți

Organizația PNL Sector 3 a organizat un marș cu peste o mie de oameni în care îi cere din nou actualului primar general, Nicușor Dan să intervină de urgență și să facă toate demersurile legale necesare să urgenteze procedurile care să ducă la oprirea dezastrului ecologic din zona retrocedată de lângă Parcul IOR.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

PNL Sector 3 a organizat sâmbătă, 13 aprilie, ora 11.00, în Parcul "Alexandru Ioan Cuza" (IOR) din sectorul 3, București, un marș pentru reîntregirea Parcului IOR.

La invitația președintelui PNL Sector 3, Andrei Baciu, la ”Marșul IOR pentru aer curat și sănătate”, a participat și candidatul Alianței PNL-PSD, Cătălin Cîrstoiu. 

Situația se deteriorează rapid. Bucureștenii din zona parcului IOR cer ajutor după ce au sesizat în mod repetat autoritățile și toate organizațiile civice și politice pentru că au observat că vegetația de pe suprafața retrocedată continuă să fie arsă, iar copacii se usucă de pe o zi pe alta.

PNL Sector 3 a inițiat o hotărâre de Consiliu Local prin care sectorul 3 cere Primăriei Municipiului București și Consiliului General al Municipiului București răscumpărarea terenului de 11 hectare din Parcul IOR, după epuizarea căilor legale de recuperare.

PNL Sector 3 a inițiat și o petiție semnată deja de peste douăzeci de mii de bucureșteni pentru reîntregirea parcului. Organizația face din nou un apel la stoparea acestei nedreptăți împotriva naturii și a cetățenilor Sectorului 3 și va continua să lupte până când parcul va fi refăcut.

Material susținut de PNL.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben