Fotbalistul brazilian Richarlison, de la Tottenham, susține că Flavio Bolsonaro a fost implicat în preluarea insulei sale private, după ce jucătorul a refuzat să i-o vândă, notează Daily Sports.
Un scandal de proporţii a izbucnit în Brazilia, implicând o vedetă din Premier League și unul dintre cei mai puternici politicieni ai țării. Atacantul echipei Tottenham, Richarlison, l-a acuzat public pe candidatul la președinție Favio Bolsonaro că a fost implicat în pierderea insulei sale private.
Potrivit ziarului brazilian Folha de S.Paulo, Richarlison a solicitat o anchetă care să-i vizeze pe Flávio Bolsonaro și pe avocatul Willer Tomaz, în legătură cu un litigiu imobiliar ce privește o insulă din Angra dos Reis, în apropiere de Rio de Janeiro.
Atacantul în vârstă de 29 de ani, care are şi 54 de selecţii în naţionala Braziliei, susține că a investit aproximativ 1,7 milioane de euro în această proprietate, în perioada 2020-2021.
El afirmă că Bolsonaro și-a exprimat interesul de a achiziționa insula, însă, după ce Richarlison a refuzat să o vândă, proprietatea a fost transferată prin intermediul unor proceduri legale, fără ca el să primească vreo compensație. Bolsonaro neagă orice implicare în transferul contestat, în timp ce Tomaz respinge acuzațiile fotbalistului și îi contestă pretențiile asupra dreptului de proprietate.
Richarlison vrea despăgubiri
Richarlison a explicat că s-a implicat în achiziționarea insulei în urmă cu câțiva ani, investind o sumă considerabilă.Potrivit relatării sale, Flávio Bolsonaro și-a manifestat ulterior interesul de a cumpăra insula, însă fotbalistul a refuzat să o vândă. Situația a degenerat, ulterior, într-un litigiu juridic de lungă durată privind dreptul de proprietate și posesia.
Atacantul echipei Tottenham susține că proprietatea i-a fost, practic, luată prin intermediul unor proceduri legale în care au fost implicați Bolsonaro, precum și omul de afaceri și avocatul Willer Tomaz.
Richarlison afirmă că transferul posesiei a avut loc în aproximativ 24 de ore de la un moment decisiv în cadrul procedurilor judiciare. El și-a exprimat indignarea față de faptul că, deși susține că a investit 1,7 milioane de euro, nu a primit nicio despăgubire.
Fotbalistul consideră că aceste circumstanțe necesită o analiză din partea Poliției Federale din Brazilia și a solicitat public demararea unei anchete.