Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Victoria, că România va adăuga aproape 5.800 MW noi în sistemul energetic până în 2027, în special din surse regenerabile și gaze, însă prioritatea imediată este stocarea energiei, pentru a reduce fluctuațiile mari de preț. El a mai precizat că pe lista proiectelor strategice se află și hidrocentralele cu acumulare prin pompaj, dar și continuarea programului nuclear de la Centrala Nucleară Cernavodă, prin dezvoltarea unităților 3 și 4.
„Din punct de vedere al investițiilor pe care le preconizăm să fie terminate și să injecteze energie în rețea până la finalul anului 2027, adică în doi ani de zile, vom intra cu aproximativ 5.800 de MW, dintre care 3.600 regenerabile.
Diferența de gas power din punct de vedere al structurii acestor investiții, care sunt derulate acum de către Ministerul Energiei prin PNRR, prin Fondul pentru modernizare, până la finalul acestui an vom avea în total putere instalată nouă, de circa 2.000 de MW pe solar, 350 de MW eolian, 2.200 de MW pe gaz, cele două centrale de la Arad și Constanța, plus Iernut, care are ca termen de finalizare anul 2026, precum și centrala de la Mintia, care este într-o fază avansată de implementare, care este investiție privată extrem de importantă.
De asemenea, așa cum spunea și domnul ministru, întreaga filozofie pe care am abordat-o odată cu preluarea portofoliului de ministru al Energiei, împreună cu specialiștii din piață, a fost cea în care am analizat datele de producție, precum și datele referitoare la prețuri, pentru că principala problemă pe care o avem în momentul de față este acest preț extrem de ridicat. Avem situația în care s-a investit masiv în producție fotovoltaică și astfel am ajuns ca în timpul zilei, când avem soare și în România, și în Bulgaria și Ungaria, să ajungem la un preț de 1 leu, 5 lei, 10 lei per megawatt. În momentul de față, toate investițiile prioritare pe care le gestionăm la nivelul energiei sunt orientate înspre stocare, iar până la finalul acestui an vom avea instalat 1.500 de stocare din pnrr și din fondul pentru modernizare”, a declarat Bogdan Ivan.
Ivan: „Am pregătit două sesiuni de finanțare în valoare de 300 de milioane de euro pentru parcuri de stocare stand-alone”
Bogdan Ivan a mai adăugat că Ministerul Energiei a pregătit două sesiuni de finanțare în valoare de 300 de milioane de euro pentru parcuri de stocare stand-alone, „care vor veni pentru echilibrarea sistemului energetic național”. El a mai precizat că Ministerul Energiei pregătește finanțări de 300 de milioane de euro pentru parcuri de stocare independente.
„De asemenea, am pregătit două sesiuni de finanțare în valoare de 300 de milioane de euro pentru parcuri de stocare stand-alone, care vor veni pentru echilibrarea sistemului energetic național.
Dacă, de exemplu, în timpul zilei, când avem o supraproducție, reușim să înmagazinăm acea energie, o vom putea folosi seara, când avem vârf de consum, automat vom fi în situația în care vom putea să temperăm aceste creșteri de prețuri, vom putea să temperăm piața de echilibrare, care astăzi, pentru doar 18% din cantitatea de energie care se consumă la nivel național, costul ei depășește 40% din costul total al energiei care se consumă astăzi în România”, a mai adăugat Bogdan Ivan.
Ministrul Energiei: „Producția de energie electrică din hidro pentru stocare prin pompaj, o altă prioritate”
Guvernul vrea să accelereze marile proiecte energetice prin simplificarea procedurilor și prioritizarea investițiilor de peste 300 de milioane de euro, a mai adăugat Bogdan Ivan.
„De asemenea, două priorități extrem de importante: producția de energie electrică din hidro pentru stocare prin pompaj.
Avem două proiecte la care lucrăm în momentul de față pentru analiza studiilor de fezabilitate la Tarnița, în județul Cluj, și la Frasin, în județul Neamț. În data de 28 februarie a fost adoptat în Guvernul României un memorandum prin care s-au clarificat aspectele legale despre parcurgerea etapelor pentru implementarea acestor proiecte. Și mergem înainte cu toată forța.
Doi. Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă. În momentul de față avem deja demonstrat că cea mai sigură energie electrică produsă în bandă, care poate să asigure stabilitate în piață, este energia nucleară. România are o experiență de peste 30 de ani în operarea unor astfel de centrale.
Singura țară din Europa Centrală și de Est cu o tehnologie occidentală pe care operează foarte bine și pentru care suntem pregătiți să continuăm cu aceste două unități extrem de importante, pentru care am solicitat încă de la începutul mandatului atât Băncii Mondiale, cât și altor instituții financiare internaționale, suport pentru finanțare pentru aceste proiecte extrem de importante, iar în cursul săptămânii viitoare voi avea o discuție importantă la Washington pe tema finanțării acestor proiecte. De asemenea, referitor la punctul pe care l-a subliniat domnul prim-ministru cu privire la proiectele strategice, nu putem să punem pe același nivel de calitate un proiect de 5 MW care este important și el, cu proiecte de 200, 300, 500 MW.
Din acest punct de vedere, pentru a asigura un fast light pe tot ce înseamnă proceduri, pe tot ce înseamnă avize de mediu, pe tot ce înseamnă acorduri, autorizații de construcție, intrăm într-un mecanism în care selectăm proiectele care au o valoare de investiții de minim 300 de milioane de euro.
Actualizăm lista proiectelor strategice la nivel național pentru a putea beneficia de un regim rapid de implementare la nivel național.
De asemenea, împreună cu o ordonanță prin care vom face mult mai simplu expropieri în tot ceea ce înseamnă transportul de energie electrică și gaze naturale, avem un model care funcționează foarte bine la Compania Națională de Investiții Rutiere, la Transgaz. Vrem să aducem și în cazul energiei electrice.
Avem proiecte pentru care există finanțare încă de acum 5-6 ani, care puteau să fie executate, dar care nici în momentul de față nu au un preț mai mare de 2%, din cauza faptului că nu s-au putut parcurge aceste proceduri de expropiere și din cauza birocrației, iar România nu mai are timp. Uniunea Europeană a înțeles, în sfârșit, că singura șansă pentru competitivitatea țărilor noastre și economiilor noastre este să producem mai multă energie, să ne conectăm și din acest punct de vedere, vreau să vă spun că, la propunerea Guvernului României, la nivelul Consiliului Top al miniștrilor Energiei, comisarul european Dan Jorgensen a promovat o inițiativă prin care toate investițiile în interconectări, inclusiv cele din Austria, Ungaria, care astăzi nu sunt făcute, ne privează de energie ieftină din vestul Europei.
Sunt stabilite ca prioritare și au o alocare crescută de 5 ori, de la 6 miliarde de euro la 30 de miliarde de euro, acel grid package la care România a contribuit semnificativ, care să fie realizat. De asemenea, referitor la indicatorii de performanță ai companiilor. Aceste companii, extrem de importante pentru România, care produc peste 60% din cantitatea de energie din țara noastră, dincolo de indicatorii clasici ai unei companii, și anume de productivitate, au și un rol de stabilizare a prețului pentru companii și pentru persoane fizice.
Din acest punct de vedere, faptul că aceste companii au un buget de 10 miliarde de lei, capacități de investiție pentru anul 2026 reprezintă o oportunitate uriașă pe care dorim să o fructificăm la nivelul Guvernului României, pentru a reuși ca acolo unde nu avem suficiente resurse europene de finanțare, fie că vorbim despre producție, fie că vorbim despre stocare, să investim acești bani cu extrem de multă tenacitate și impact asupra sistemului energetic național.
Energia se regăsește într-o proporție cuprinsă între 10 și 78% în toate produsele industriale care astăzi se produc în România. Având un preț ridicat al energiei, automat avem un nivel redus al competitivității companiilor din țara noastră, iar acum, în acest context extrem de complicat, vedem cât de important este să producem mai multă energie”, a încheiat Bogdan Ivan.