Antena 3 CNN Economic Mugur Isărescu trage un nou semnal de alarmă. „Creditarea riscă să devină un act de donaţie”

Mugur Isărescu trage un nou semnal de alarmă. „Creditarea riscă să devină un act de donaţie”

În lipsa educaţiei financiare, „creditarea riscă să devină un act de donaţie cu acceptare de o singură parte”, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

„Fără educaţie financiară, creditarea riscă să devină un act de donaţie în care acceptarea este de o singură parte, se poate ajunge ca unii oameni să nu mai dea banii înapoi, debitorii să nu mai înţeleagă despre ce este vorba. Educaţia financiară, economică, dar şi fiscală, este foarte scăzută în România”, a spus Mugur Isărescu, în deschiderea conferinţei „Incluziunea financiară, de la vorbe la fapte” - eveniment organizat în cadrul proiectului „Global Money Week”.

„În calitate de veteran, trebuie să vă spun ceva: prin anii 1991-1992-1993, când trebuia să promovăm legi pentru implementarea reformei financiare, nu intram în Parlament fără să avem un studiu de impact. Eram tot timpul întrebaţi - aveţi studii de impact? Astăzi, apariţia unor iniţiative şi legi fără studiu de impact ar trebui să ne dea de gândit”, a menţionat guvernatorul băncii centrale.

 

Sursă: Mediafax
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are