Rețeaua de firme din Iași cu peste 1.400 de contracte cu statul și 238 milioane de lei din bani publici, în plină austeritate
Publicat acum 3 ore si 27 minute
Mutare-surpriză în plin scandal privind suspendarea lui Iohannis. Călin Popescu Tăriceanu pleacă din țară și își deleagă atribuțiile de președinte al Senatului.
Adrian Țuțuianu, unul dintre ce patru vicepreședinți urmează să preia conducerea Senatului îi perioada 9-11 iulie, atunci când Tăriceanu va fi plecat.
Suspendarea Președintelui, subiectul care încinge spiritele în coaliție, ar trebui decisă însă luni, 9 iulie, așa cum a anunțat Dragnea.
Tăriceanu e mult mai rezervat în ultima perioadă privind acțiunile politice. Acesta nu a părut că susține adoptarea unei OUG pentru modificarea Codului Penal și nu a votat legea pentru modificarea acestuia.