Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan a promulgat legea care permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate

Nicușor Dan a promulgat legea care permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate

R.M.
3 minute de citit Publicat la 18:01 09 Sep 2026 Modificat la 18:01 09 Sep 2026
Nicușor Dan a trimis miercuri, 12 august, Parlamentului, spre reexaminare, legea care permite modificarea limitelor unor arii naturale protejate / Foto: INQUAM Photos/George Călin

Autoritatea centrală poate modifica limita ariilor naturale în cazul unor proiecte care au fost aprobate de Executiv sau prin decret, prevede Legea pentru completarea OUG privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, promulgată miercuri de preşedintele Nicuşor Dan, notează Agerpres.

Potrivit actului normativ, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor dispune modificarea limitelor ariilor naturale protejate în termen de 60 de zile de la solicitarea de către beneficiar prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau decrete de stat, obiective de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, obiectivele fiind în curs de execuţie sau demarate anterior acestei date, în temeiul legislaţiei în vigoare.

Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul schemei de amenajare hidroenergetică, inclusiv al drumurilor de acces aferente amenajărilor hidroenergetice, staţiilor şi reţelelor de transport şi distribuţie aferente acestora să fie în afara ariei naturale protejate.

Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate şi limitele amenajării hidroenergetice va fi păstrată o zonă minimă, tampon, de lăţime 100 metri, pe toată lungimea de grăniţuire.

Prevederile prezentei legi nu se aplică proiectelor sau părţilor proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea şi securitatea naţională ori reacţia la situaţii de urgenţă, precum şi proiectelor care contribuie la realizarea acestor obiective, din punctul de vedere al securităţii naţionale, desemnate astfel prin hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi nici capacităţilor de producere sau transport al energiei electrice existente aflate în arii protejate, asupra cărora se efectuează lucrări de mentenanţă, retehnologizare sau modernizare a acestora.

Legea promulgată miercuri a fost trimisă luna trecută Parlamentului spre reexaminare

Atunci, Nicuşor Dan afirma că regimul juridic instituit de forma criticată a actului normativ nu se va aplica şi proiectelor sau părţilor din proiectele care au ca obiectiv unic apărarea şi securitatea naţională ori reacţia la situaţii de urgenţă, precum şi proiectelor care contribuie la realizarea acestor obiective, din punctul de vedere al securităţii naţionale, desemnate astfel prin hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi nici capacităţilor de producere sau transport al energiei electrice existente aflate în arii protejate, asupra cărora se efectuează lucrări de mentenanţă, retehnologizare sau modernizare a acestora.

În data de 11 noiembrie 2025, cu privire la această lege, preşedintele României a formulat obiecţie de neconstituţionalitate, arătând, printre altele, că permite modificarea limitelor ariilor naturale protejate/siturilor Natura 2000 (proiecte hidroenergetice) fără evaluare adecvată de impact, fără justificarea lipsei alternativelor, fără motive imperative de interes public major şi fără măsuri compensatorii - contrar Directivei Habitate şi jurisprudenţei CJUE.

De asemenea, a spus atunci şeful statului, forma aceea a legii instituia o exceptare generală şi necondiţionată de la evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele desemnate de CSAT şi pentru lucrările de mentenanţă/retehnologizare a capacităţilor energetice din arii protejate, deşi derogările sunt permise doar punctual, individualizat, cu notificarea Comisiei Europene.

Totodată, se conferea CSAT o competenţă nouă (desemnarea proiectelor exceptate de la evaluarea de mediu) printr-o lege ordinară, deşi modificarea atribuţiilor CSAT se poate face doar prin lege organică, textul fiind şi ambiguu terminologic.

Proiectul are o istorie de aproape patru ani

Proiectul fost inițiat în 2022 de un grup numeros de parlamentari, majoritatea PSD, printre care și Daniel Zamfir, a fost respins inițial de Senat și a primit ulterior un punct de vedere negativ din partea Guvernului. În octombrie 2025, Camera Deputaților l-a adoptat însă cu 262 de voturi pentru și 33 împotrivă.

Legea a ajuns apoi la Cotroceni, iar Nicușor Dan a atacat-o la Curtea Constituțională în noiembrie 2025. Pe 24 iunie 2026, CCR a respins sesizarea și a stabilit că actul normativ este constituțional în raport cu criticile formulate.

Săptămâna trecută, Daniel Zamfir anunțase că legea va intra în vigoare săptămâna aceasta.

„Legea pe care am inițiat-o încă din 2022 și care permite continuarea hidrocentralelor va intra în vigoare săptămâna viitoare”, a transmis senatorul PSD după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.

Ulterior, Nicușor Dan a folosit dreptul constituțional de a cere o singură dată Parlamentului reexaminarea unui act normativ. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole