Antena 3 CNN Externe O furtună puternică a făcut ravagii. Circulația feroviară a fost suspendată, după ce mai mulți copaci au fost doborâți pe șinele de cale ferată

O furtună puternică a făcut ravagii. Circulația feroviară a fost suspendată, după ce mai mulți copaci au fost doborâți pe șinele de cale ferată

Operatorul feroviar Deutsche Bahn a anulat circulația trenurilor în nordul Germaniei din cauza unei furtuni puternice care a lovit această regiune a țării, informează  compania, citată de DPA.

Serviciile feroviare în landurile Saxonia Inferioară, Schleswig-Holstein și Bremen, precum și circulația trenurilor de navetiști în portul Hamburg, au fost întrerupte din cauza copacilor căzuți pe șinele de cale ferată, a anunțat compania.

Unele servicii feroviare către Berlin au fost de asemenea suspendate, notează DPA.

Pompierii au anunțat că furtuna, numită Xavier, a provocat dezrădăcinarea a nenumărați copaci, acoperișurile unor clădiri au fost desprinse de vânt, iar o creangă a unui copac s-a prăbușit prin parbrizul unei mașini aflate în mișcare.

 

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta