Deșertul Atacama din Chile, considerat cel mai arid deșert din lume, s-a transformat într-un spectaculos covor de flori după ploile abundente aduse de fenomenul El Niño. Milioane de semințe și bulbi, unele rămase în stare latentă timp de zeci de ani, au încolțit, iar peste 200 de specii de plante au înflorit pe o suprafață estimată la 17.000 de kilometri pătrați, potrivit AP.
"Este un fenomen unic; există peste 200 de specii de plante", a declarat pentru sursa citată Jorge Carabantes, șeful Departamentului pentru Arii Protejate din cadrul Corporației Naționale Forestiere (CONAF). "Este un fenomen de înflorire care este, evident, extraordinar și neobișnuit, foarte diferit de alte înfloriri care au loc în alte părți ale lumii."
Deșertul Atacama se află între Oceanul Pacific și Munții Anzi și se întinde pe aproximativ 1.600 de kilometri de-a lungul coastei de nord a statului Chile.
Deși înflorirea este un fenomen obișnuit în perioada de tranziție de la iarnă la primăvară, în acest an dunele stâncoase, maronii, care alcătuiesc peisajul tradițional al deșertului s-au transformat într-un covor vibrant și colorat de flori sălbatice, în cadrul unui fenomen istoric cunoscut sub numele de "Desierto Florido" sau "deșertul înflorit".
"Întotdeauna am crezut că va fi doar maro. Asta este imaginea pe care o am despre un deșert, doar maro", a spus Felix Banda, în vârstă de 51 de ani, născut în Chile, dar care a trăit toată viața în Australia. "Știam că a plouat foarte mult, așa că mă așteptam să văd ceva verdeață frumoasă, dar acesta este un peisaj incredibil", a adăugat el despre prima sa vizită în Atacama.
Între iulie și august, Chile a înregistrat precipitații record în mai multe regiuni, unele dintre valorile măsurate nefiind întâlnite niciodată de la începutul înregistrărilor, în anii 1950. Precipitațiile abundente au fost provocate de un fenomen El Niño extrem, un fenomen climatic care determină creșteri accentuate ale temperaturilor globale și care devine din ce în ce mai puternic.
"De când au început să fie înregistrate precipitațiile, acestea sunt cele mai semnificative valori din punctul de vedere al cantității: 160, 180, 190 de milimetri în unele locuri", a explicat biologul César Pizarro, șeful Secției pentru Conservarea Biodiversității din cadrul CONAF Atacama. "Ceea ce s-a întâmplat acum are o origine, iar aceasta se numește «super El Niño»."
Furtunile au provocat inundații, haos și distrugeri în mai multe zone din Chile. În nord, ele au făcut posibilă și înflorirea istorică a deșertului, estimată în acest an la o suprafață de aproximativ 17.000 de kilometri pătrați. Această suprafață este comparabilă cu Regiunea Metropolitană Santiago, cea mai mare și mai populată regiune a țării.
Cel mai amplu fenomen "Desierto Florido"
Potrivit estimărilor CONAF, acesta ar urma să fie cel mai intens și mai extins fenomen "Desierto Florido" din 1997 încoace.
Acest lucru se datorează, potrivit lui Pizarro, faptului că ploile abundente au activat materialul biologic al deșertului, cunoscut sub numele de germoplasmă. Acesta include semințe, bulbi și tuberculi, dar și ouăle diferitelor nevertebrate și reptile.
Rezultatul este un adevărat spectacol vizual, cu peste 200 de specii de plante și flori, într-o varietate de culori, forme și aspecte. Ñañucas roșii și galbene, portulaca de stâncă mov, suspiros albe, terciopelos portocalii și garra de león, una dintre cele mai reprezentative specii ale deșertului, au transformat dealurile, câmpiile și văile înguste ale Atacama.
"Există dealuri și lanțuri muntoase unde nu au fost văzute plante verzi sau flori de mai bine de 30 sau 40 de ani", a adăugat Pizarro. "Germoplasma acestui deșert poate rămâne (latentă) timp de mulți ani, chiar decenii. Dealurile din acest an sunt cel mai bun exemplu în acest sens."
Fie că vin din alte zone ale statului Chile, fie din străinătate, turiștii se aventurează în zonele izolate și inospitaliere ale Atacama pentru a admira milioanele de flori care acoperă suprafețe vaste ale deșertului, întinzându-se de la coastă până la orizont.
Potrivit datelor furnizate AP de Secretariatul Național pentru Turism, regiunea Atacama ar urma să înregistreze aproape 300.000 de înnoptări până la încheierea fenomenului natural, în noiembrie, transformând "Desierto Florido" într-una dintre principalele atracții turistice ale regiunii în acest sezon.