Oceanul Pacific trece printr-o încălzire fără precedent în istoria măsurătorilor moderne. Fenomenul El Niño din acest an se îndreaptă spre a deveni cel mai puternic din ultimii cel puțin 70-80 de ani, arată datele agenției americane NOAA și prognozele Centrului European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF), scrie Severe Weather.
Vârful este așteptat în noiembrie-decembrie. Efectele asupra vremii se vor simți pe toate continentele, probabil până în primăvara lui 2027.
Pentru a înțelege de ce contează atât de mult o încălzire a apei la mii de kilometri de Europa, trebuie să explicăm de la început.
De unde vine numele
Numele fenomenului vine de la pescarii din Peru. Ei observau de secole că, în unii ani, apa de pe coastă se încălzea neobișnuit în jurul Crăciunului, iar peștele dispărea.
Au numit fenomenul „El Niño”, adică „Copilul”, cu trimitere la Pruncul Iisus. Abia în secolul XX oamenii de știință au înțeles că acea încălzire locală face parte dintr-un mecanism uriaș, care implică întregul Pacific și atmosfera de deasupra lui.
Cum funcționează Pacificul în mod normal
Pacificul tropical se întinde pe aproape o jumătate din circumferința Pământului, de la coastele Americii de Sud până în Indonezia.
În condiții normale, deasupra lui bat constant vânturi dinspre est spre vest. Se numesc alizee.
Alizeele împing apa caldă de la suprafață spre vest, spre Asia și Australia. Acolo se adună un adevărat „bazin” de apă caldă, iar nivelul mării este chiar cu câteva zeci de centimetri mai ridicat decât în est.
În locul apei împinse spre vest, pe coastele Americii de Sud urcă apă rece din adâncuri. Aceasta este bogată în nutrienți, motiv pentru care zona este una dintre cele mai bogate în pește din lume.
Ce se întâmplă în timpul unui El Niño
Uneori, alizeele slăbesc. În anumite cazuri, se opresc complet sau chiar se inversează, iar vântul începe să bată dinspre vest.
Fără vântul care s-o țină pe loc, apa caldă adunată în vest „alunecă” înapoi spre est. Pacificul central și estic se încălzește, iar apa rece din adâncuri nu mai urcă la suprafață.
Acesta este El Niño.
Fenomenul are și o fază opusă, numită La Niña. Atunci alizeele se întăresc, iar estul Pacificului devine mai rece decât în mod normal.
Oamenii de știință numesc întregul ciclu ENSO, de la El Niño-Oscilația Sudică. El alternează neregulat, la fiecare doi-șapte ani.
Ce este un „Super El Niño”
Nu orice El Niño este la fel de puternic. Intensitatea se măsoară prin cât de mult depășește temperatura apei media obișnuită într-o anumită regiune a Pacificului.
Când această diferență trece de un anumit prag, meteorologii vorbesc, neoficial, despre un „Super El Niño”.
Astfel de episoade sunt rare, cel mult unul pe deceniu. Cele mai cunoscute au avut loc în 1982-1983, 1997-1998 și 2015-2016. Fiecare a lăsat urme în istoria meteorologică: inundații devastatoare, secete, incendii și recorduri de temperatură la nivel global.
De ce este episodul din 2026 atât de neobișnuit
Totul a pornit, și de această dată, de la vânt.
În iulie și august 2026, în Pacificul ecuatorial vestic și central au bătut cele mai puternice vânturi de vest din ultimii 86 de ani, conform datelor de reanaliză climatică ERA5. Practic, alizeele s-au prăbușit pe o suprafață uriașă.
Un astfel de record, pentru o medie pe două luni, nu poate fi întâmplător. Este semnul unei schimbări majore în atmosferă.
Motorul ascuns: unda Kelvin
Vântul de vest nu a mișcat doar apa de la suprafață. A împins spre est și o masă uriașă de apă caldă aflată sub suprafață.
Această masă de apă se deplasează ca un val lent, pe sub ocean, de-a lungul ecuatorului. Oamenii de știință o numesc „undă Kelvin”.
În primii 200 de metri ai oceanului, apa din această undă este cu peste 10 grade mai caldă decât în mod normal. Ea continuă să avanseze spre est și urcă treptat la suprafață.
Ce se vede la suprafață este doar vârful aisbergului. Adevărata rezervă de căldură se află dedesubt, iar ea va continua să alimenteze fenomenul în lunile următoare.
În paralel, în vestul Pacificului apare o zonă rece. Pe măsură ce apa caldă pleacă spre est, locul ei este luat de apă rece urcată din adâncuri.
Cifre fără precedent
În prezent, în estul Pacificului, temperatura apei depășește cu peste 6 grade media obișnuită, pe suprafețe foarte mari.
Episodul din 2026 l-a depășit deja, ca viteză și intensitate, pe cel din 2015-2016. A depășit, de fapt, toate episoadele din ultimele decenii aflate în același stadiu.
Pentru a compara corect fenomene din epoci diferite, meteorologii folosesc o scală standardizată, recunoscută de NOAA și de Organizația Meteorologică Mondială. Ea ține cont de faptul că oceanele s-au încălzit în ansamblu în ultimele decenii.
Pe această scală, niciun El Niño nu a depășit vreodată +3°C ca medie lunară, nici măcar în datele reconstituite până în secolul al XIX-lea. Atât prognoza ECMWF, cât și media mai multor modele internaționale indică pentru acest an un vârf peste acest prag.
În decembrie, anomaliile ar putea depăși 7 grade în estul Pacificului. Zona afectată ar acoperi peste 10% din suprafața oceanului planetar.
Un alt indicator confirmă amploarea fenomenului. NOAA calculează un indice care combină date despre temperatura apei, vânt, presiune și nebulozitate. În iulie-august 2026, acesta a ajuns la +2,5, cea mai mare valoare pentru această perioadă de la începutul măsurătorilor, în 1979. Valorile de peste +2 apar doar în cele mai puternice episoade El Niño.
Cum ajunge Pacificul să influențeze vremea din toată lumea
Oceanul și atmosfera funcționează ca un singur sistem. Apa caldă încălzește aerul de deasupra, iar aerul cald urcă. Unde urcă aerul, se formează nori, ploi și presiune scăzută. Unde coboară, vremea e stabilă și uscată.
În mod normal, aerul urcă deasupra Indoneziei, unde e apa caldă, și coboară deasupra estului Pacificului. Această „buclă” de circulație se numește celula Walker.
În timpul unui El Niño, bucla se mută. Aerul începe să urce deasupra Pacificului central și estic, iar deasupra Oceanului Indian coboară aer stabil și uscat.
Un Super El Niño are atâta energie încât poate „bloca” această configurație pe loc săptămâni sau chiar luni întregi. Meteorologii numesc acest tipar „undă staționară”. Prognozele ECMWF arată că exact acest lucru se întâmplă acum.
Rolul curentului jet
Schimbarea din tropice se transmite spre latitudinile mijlocii prin curentul jet. Acesta este un flux de aer foarte rapid, aflat la aproximativ 10 kilometri altitudine, care înconjoară planeta și dirijează sistemele de presiune și furtunile.
Când circulația tropicală se modifică, curentul jet își schimbă traseul. Iar odată cu el se schimbă și locurile în care ajung aerul rece, aerul cald și precipitațiile.
Efectele cunoscute ale unui El Niño puternic
Episoadele din trecut au arătat un tipar relativ constant.
Pe coastele Americii de Sud, în Peru și Ecuador, El Niño aduce ploi torențiale și inundații în zone de obicei aride. Pescuitul suferă, pentru că apa caldă alungă peștii.
La polul opus, Indonezia, Australia și unele regiuni din Asia de Sud-Est se confruntă adesea cu secete și incendii de vegetație. Musonul din India poate fi mai slab.
Și temperatura medie a planetei crește. Oceanul eliberează în atmosferă o parte din căldura acumulată, iar anii de după un El Niño puternic se numără, de regulă, printre cei mai călduroși înregistrați. Așa s-a întâmplat după episodul din 2015-2016.
Ce arată trecutul despre iarna 2026/2027
Un episod de asemenea intensitate nu are un precedent direct. Meteorologii pot însă analiza iernile care au urmat ultimelor patru episoade Super El Niño și pot vedea ce tipar s-a repetat
Cel mai important element a fost o zonă de presiune foarte scăzută deasupra Pacificului de Nord. Aceasta a favorizat formarea unei zone uriașe de presiune ridicată deasupra Canadei și a nordului Statelor Unite.
Rezultatul a fost un contrast puternic. Nordul SUA și sudul Canadei au avut ierni mult mai calde decât de obicei, pentru că aerul arctic a fost ținut departe. Sudul Statelor Unite a fost, în schimb, mai rece și mai ploios, pe traseul unui șir de furtuni alimentate de curentul jet subtropical.
Ce ar putea însemna pentru Europa
Efectele asupra Europei sunt mai indirecte și mai greu de anticipat decât cele din America de Nord.
În iernile cu Super El Niño analizate, presiunea a fost mai scăzută deasupra Atlanticului de Nord. Asta a favorizat un flux de aer dinspre vest, venit dinspre ocean, peste cea mai mare parte a Europei continentale.
Aerul atlantic este, iarna, mai blând decât cel venit dinspre est sau dinspre nord. De aceea, în acele sezoane, temperaturile au fost peste medie în cea mai mare parte a continentului.
De ce prognozele trebuie citite cu prudență
Aceste tipare sunt o orientare, nu o certitudine.
Vremea din Europa depinde de mulți alți factori: de temperatura Atlanticului, de starea vortexului polar, de gheața din Arctica sau de situații de blocaj atmosferic care pot aduce, chiar și într-o iarnă blândă, episoade scurte de ger.
În plus, meteorologii subliniază că un El Niño atât de puternic duce clima pe un teritoriu aproape necunoscut. Nu există date din trecut cu care să poată fi comparat direct.
Ce urmează
Fenomenul va continua să se intensifice până spre finalul anului. După vârful din decembrie, prognozele indică o slăbire rapidă.
Istoria arată însă că, după un El Niño puternic, urmează adesea o fază La Niña. Iar ciclul Pacificului, cu efectele lui asupra întregii planete, o va lua de la capăt.
