Antena 3 CNN Actualitate Partidul Puterii Umaniste și-a anunțat candidatul la alegerile prezidențiale: Ramona Ioana Bruynseels

Partidul Puterii Umaniste și-a anunțat candidatul la alegerile prezidențiale: Ramona Ioana Bruynseels

Partidul Puterii Umaniste și-a anunțat candidatul la alegerile prezidențiale în persoana Ramonei Ioana Bruynseels.

Membrii Partidului Puterii Umaniste social-liberal din întreaga țară s-au reunit sâmbătă, la București, la primul congres, pentru a-și alege noua conducere.

Avocatul Daniel Ionașcu a prezentat-o într-un discurs detaliat, pe cea care urmează să reprezinte Partidul Puterii Umaniste, în lupta pentru alegerile prezidențiale, ce vor avea loc la sfârșitul acestui an.

„Ramona Ioana Bruynseels a militat pentru tinerii brilianți din această țară, pentru Diaspora care are nevoie de o valorificare acasă, în România. Este o persoană și o personalitate remarcabilă”, a precizat avocatul Daniel Ionașcu.

„Sunt mai mult decât onorată, bucuroasă și emoționată să mă aflu aici. Vă mulțumesc. Am pornit de la smerenia unei case clujene și am ajuns la cele mai înalte instituții mondiale. Nimic nu este imposibil”, a declarat Ioana Ramona Bruynseels.

Subiecte în articol: candidat prezidentiale
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă