Antena 3 CNN Actualitate Percheziții de amploare în Capitală într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este uriaș

Percheziții de amploare în Capitală într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este uriaș

de S.T.    |   

Lucrători ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pun marţi dimineaţă în aplicare 15 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi judeţele Ilfov şi Argeş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul comerţului cu piese auto şi accesorii, a informat IGPR.

Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2015 - 2016, au înregistrat fictiv achiziţii de bunuri şi servicii, în valoare de aproximativ 3.300.000 de lei, de la societăţi comerciale cu comportament de tip 'fantomă', în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 5”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Poliţia Română.

Conform acestuia, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 700.000 de lei, suma supusă procesului de spălare a banilor fiind de 1.300.000 de lei.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: perchezitii buget buget de stat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri