Antena 3 CNN Actualitate Locale Pesta porcină africană face ravagii în continuare. Anunțul făcut de autorități

Pesta porcină africană face ravagii în continuare. Anunțul făcut de autorități

de S.T.    |   

Doi mistreţi care au fost împuşcaţi, sâmbătă, în timpul unei partide de vânătoare, au fost depistaţi cu pestă porcină africană, a anunţat, luni, în cadrul şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor, prefectul Dan Şlincu.

Potrivit acestuia, la partida de vânătoare de pe raza comunei Ibăneşti au fost ucişi zece mistreţi, iar doi dintre aceştia aveau pestă porcină.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani, Minodora Vasiliu, susţine că toţi mistreţii vor fi îngropaţi, în zonă fiind impus un plan de măsuri de combatere a răspândirii bolii.

„Având în vedere că cei doi porci erau în contact cu ceilalţi opt care au ieşit negativ, asta înseamnă că toţi vor fi îngropaţi într-o groapă pe care am decis să o constituim”, a precizat şefa DSVSA.

Cazul de pestă porcină africană de la Ibăneşti survine după ce, pe 20 ianuarie, a apărut un focar la un mistreţ găsit mort pe raza localităţii Alba din comuna Hudeşti, iar pe 3 februarie boala a fost descoperită şi la un exemplar găsit mort pe malul stâng al Prutului, pe partea ucraineană. 

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic