La un preot a venit un domn. Era un tip foarte bogat și preotul s-a uitat lung la el și și-a dat seama că el n-a văzut în viața lui un om mai nefericit.
Oamenii recunosc mai greu că sunt nefericiți, ei spun tot timpul că sunt fericiți. Preotul s-a uitat la el și i-a spus în față: ”N-am văzut un om mai fericit ca tine”. Dar acesta zice: ”Așa spuneți dumneavoastră? Da, eu sunt fericit, am casă cu trei nivele, am piscină, am vilă, am vapor”.
Dar pe față îi rămăsese un zâmbet, care era de fapt o un tipar al minții. Era un zâmbet care nu venea de nicăieri și nu se ducea nicăieri. Desenat. El spunea vorbele, dar în interiorul lui se vedea iadul și întunericul.
Povestindu-i aceste lucruri, preotul îi spune: ”Am o singură întrebare: Câtă fericire ți-a adus fericirea ta?”.
Și atunci a înțeles că nu l-a putut minți pe preot să-i spună că el este fericit.
De aceea, noi niciodată nu trebuie să arătăm, să dovedim nimănui nimic, trebuie să învățăm, să rămânem noi, să fim așa cum suntem.