NATO începe, luna aceasta, discuțiile privind forțele și armamentul de care aliații ar avea nevoie pentru a se apăra în cazul unui atac al rușilor, precum și modalitățile de finanțare a acestora, relatează Politico. Negocierile vor stabili obiectivele privind capacitățile militare pentru 2029, fiecare dintre cele 32 de țări membre NATO urmând să fie responsabilă pentru furnizarea unor forțe și echipamente specifice. Termenul-limită sporește miza discuțiilor: oficialii europeni au avertizat că Rusia ar putea fi pregătită să atace o țară NATO până atunci.
În același timp, administrația Trump analizează o reducere drastică a prezenței militare americane în Europa, ceea ce ar putea lăsa alianța fără suficiente trupe și capacități militare esențiale, precum avioane de realimentare în zbor, rachete cu rază lungă de acțiune și mijloace de culegere a informațiilor, supraveghere și recunoaștere.
Negocierile vor pune la încercare disponibilitatea fiecărei țări de a cheltui mai mult pentru apărare, capacitatea Europei de a acționa fără sprijinul Statelor Unite și măsura în care planurile militare ale NATO ar trebui să integreze mai mult tehnologii precum robotica și inteligența artificială.
„Va fi dificil”, a declarat un diplomat NATO de rang înalt, sub rezerva anonimatului. „Împărțirea responsabilităților, Statele Unite, modul în care putem împăca nivelul ambițiilor cu prioritățile politice (...) Este o provocare uriașă”.
Aliații NATO vor începe în zilele următoare să discute principiile generale pentru stabilirea noilor obiective, reunite într-un document cunoscut drept Orientări Politice (Political Guidance). Aceasta este prima etapă a unui proces în cinci faze, denumit Procesul de planificare a apărării NATO (NDPP).
„Ambiția (...) este ca acest ciclu să aducă o transformare reală, nu să fie unul în care recurgem pur și simplu la soluții deja existente”, a declarat amiralul francez Pierre Vandier, comandantul suprem aliat pentru transformare al NATO, responsabil de pregătirea Alianței pentru războaiele viitorului.
Politico a discutat cu 15 actuali și foști oficiali și diplomați NATO pentru a identifica cele cinci dezbateri principale care ar urma să definească negocierile.
1. Stabilirea nivelului ambițiilor
Cea mai importantă problemă va fi stabilirea numărului exact de militari și a capacităților pe care aliații vor să le pună la dispoziție, ceea ce NATO numește „nivelul ambițiilor”.
În mod tradițional, aliații NATO au convenit că, pe lângă forțele necesare pentru operațiuni militare majore, ar trebui să dispună de încă 18 brigăzi de rezervă, fiecare formată din aproximativ 5.000 de militari, pentru desfășurarea unor misiuni mai mici de gestionare a crizelor în afara teritoriului Alianței, precum cele din Afganistan sau Kosovo.
Însă, presiunile americane pentru ca aliații europeni să preia mai multe responsabilități în materie de securitate, o abordare denumită „NATO 3.0”, ar putea determina statele membre să reducă sau chiar să elimine cerințele privind participarea la asemenea operațiuni mai mici.
Discuțiile vor viza și posibilitatea accelerării viitoarelor cicluri de planificare, pentru a ține pasul cu ritmul extrem de rapid al inovațiilor de pe câmpul de luptă, de la AI până la roboții tereștri.
De asemenea, aliații vor discuta probabil despre asigurarea sprijinului militar convențional, precum trupe terestre sau avioane, pentru țări care dețin arme nucleare, cum sunt Regatul Unit și Statele Unite.
„Capacitățile de sprijin convențional (...) fac în mod categoric parte din procesul NDPP”, a declarat Nassima Barrows, directoarea NATO pentru politica nucleară. „Acesta este unul dintre mesajele importante pe care le vom sublinia în următoarea rundă de negocieri”.
2. Acoperirea golului lăsat de americani
Negocierile sunt marcate de perspectiva apropiatei evaluări a Pentagonului privind forțele americane staționate în Europa.
Guvernul american a retras deja, la începutul acestui an, din forțele pe care NATO poate conta în caz de nevoie, echipamente precum bombardiere strategice, avioane de vânătoare, drone, submarine și nave de război.
Rezultatele evaluării sunt așteptate în decembrie, la jumătatea negocierilor NATO, ceea ce provoacă îngrijorări că acestea ar putea fi întârziate.
Există temeri că Statele Unite ar putea retrage și alte capacități de care Europa are nevoie, precum avioanele de transport militar greu.
Intenția SUA de a-și reduce prezența militară în Europa îi va obliga pe aliați să găsească rapid soluții pentru înlocuirea capacităților americane.
Acest lucru va declanșa discuții privind împărțirea echitabilă a responsabilităților, care se anunță deosebit de dificile în condițiile în care bugetele naționale sunt supuse unor presiuni tot mai mari.
„Nu cu foarte mult timp în urmă, întregul proces NATO funcționa astfel: calculai de ce are nevoie Alianța, iar când constatai că nu dispui de toate capacitățile necesare, Statele Unite acopereau lipsurile”, a declarat Camille Grand, directorul organizației de reprezentare a industriei europene de apărare ASD și fost oficial NATO de rang înalt. „Lucrurile nu mai stau așa”.
O posibilă soluție ar fi renunțarea la cerințele privind anumite tipuri de armament și atribuirea unor obiective concrete fiecărei țări, precum distrugerea unor posturi de comandă rusești.
Această abordare le-ar oferi mai multă flexibilitate aliaților europeni care nu au acces la arme americane precum rachetele de croazieră Tomahawk.
„Nu trebuie să avem mii de rachete Tomahawk (...) dar putem avea mii de alternative mai ieftine, cu costuri reduse”, a declarat Fabrice Pothier, fost director pentru planificarea politicilor NATO și actual director general al companiei de consultanță Rasmussen Global.
3. Divergențe regionale
Concentrarea asupra Rusiei riscă să provoace tensiuni cu aliații preocupați de alte amenințări.
Oficial, NATO susține o abordare a securității care acoperă toate direcțiile, pe 360 de grade.
În practică, însă, atenția alianței s-a mutat spre est după ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei în 2022 și spre nord în ultimul an, odată cu lansarea unei misiuni în Arctica, în mare parte ca răspuns la presiunile exercitate de Donald Trump în privința Groenlandei. Unii aliați ar dori ca NATO să acorde mai multă atenție flancurilor sudic și sud-estic.
Printre problemele invocate se numără prezența mercenarilor ruși în Libia, posibilitatea utilizării migrației ca instrument de presiune, intensificarea activității submarinelor și atacurile cu drone împotriva navelor din Marea Neagră.
„Se acordă prea multă atenție nordului”, a declarat un al doilea diplomat NATO. „Ar trebui să ne reechilibrăm prioritățile”.
4. Mai multe drone sau mai multe tancuri?
Războiul cu drone, care domină linia frontului din Ucraina, va obliga probabil aliații să discute despre echilibrul dintre extinderea capacităților de drone și continuarea investițiilor în echipamente militare convenționale, precum tancurile și artileria.
Majoritatea aliaților pregătesc planuri pentru utilizarea pe scară mai largă a sistemelor fără pilot. Regatul Unit a anunțat anul acesta crearea unei „flote hibride”, care se va baza inclusiv pe vehicule autonome, precum aparatele subacvatice fără echipaj Type 93.
Franța a alocat aproximativ 8,4 miliarde de euro pentru drone și muniții de tip loitering, care pot survola o zonă înainte de a identifica și lovi o țintă, în timp ce Germania își va înființa anul viitor primul regiment dedicat dronelor. Dificultățile Europei în recrutarea militarilor contribuie și ele la această dezbatere, a explicat Grand.
„Unul dintre motivele pentru care toată lumea se îndreaptă spre mai multe sisteme fără echipaj este îmbătrânirea populației. Avem o problemă legată de disponibilitatea personalului militar”.
Țările trebuie, de asemenea, să găsească modalități de a ține pasul cu progresele tehnologice ale Rusiei fără să își împovăreze excesiv bugetele pentru apărare.
Vandier a declarat că Rusia produce nouă milioane de drone pe an, o cifră care impune alianței „un efort destul de radical”.
El a sugerat că una dintre soluții ar putea fi adoptarea unui model asemănător abonamentelor, prin care echipamentele militare să beneficieze de modernizări periodice, pentru a preveni învechirea lor.
5. Lecțiile învățate de la Ucraina
Majoritatea aliaților NATO sunt de acord că Ucraina contribuie la securitatea lor datorită armatei sale numeroase și experimentate în luptă, precum și progreselor tehnologice rapide în domeniul dronelor aeriene, navale și terestre, al apărării antiaeriene, al rachetelor și al sistemului avansat Delta pentru coordonarea operațiunilor pe câmpul de luptă.
Aceste realizări determină unele țări să ceară o cooperare militară și industrială mai strânsă cu Ucraina.
Alți aliați recomandă prudență, deoarece războiul din Ucraina diferă de doctrina militară a NATO, care pune accentul pe manevre rapide, superioritate aeriană și lovituri de precizie lansate de la distanță.
„Există lecții extrem de importante din acest conflict pe care trebuie să le învățăm”, a declarat comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, în fața Parlamentului European, la începutul acestei luni. „Dar nu vrem să purtăm un asemenea război”.