Antena 3 CNN Life Povestea soldatului japonez care nu a aflat că Al Doilea Război Mondial s-a terminat. Onoda a rămas ascuns în junglă aproape 30 de ani

Povestea soldatului japonez care nu a aflat că Al Doilea Război Mondial s-a terminat. Onoda a rămas ascuns în junglă aproape 30 de ani

Mia Lungu
4 minute de citit Publicat la 23:37 29 Iul 2026 Modificat la 23:37 29 Iul 2026
Soldatul japonez Hiroo Onoda, în 1944, stânga, și în 1975, la un an după ce a ieșit din junglă, dreapta. Sursa foto: Getty Images

În ultimele zile, povestea lui Hiroo Onoda s-a reviralizat pe rețelele sociale și este distribuită de milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv de utilizatorii români. Mulți dintre tinerii de astăzi nu îi cunosc istoria, tocmai pentru că pare greu de crezut: un soldat japonez care a rămas ascuns în jungla din Filipine aproape 30 de ani, convins că Al Doilea Război Mondial nu se terminase.

Totuși, povestea este cât se poate de reală și continuă să fascineze prin amestecul de supraviețuire, disciplină militară, propagandă și convingeri duse până la extrem.

Misiunea care nu s-a încheiat niciodată

În decembrie 1944, în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, locotenentul japonez Hiroo Onoda a fost trimis pe insula Lubang, din Filipine.

Fusese pregătit pentru operațiuni de gherilă și primise un ordin foarte clar: să distrugă pista de aterizare și portul insulei și să reziste până la întoarcerea armatei imperiale japoneze.

În timpul pregătirii sale militare, superiorii îi spuseseră un lucru neobișnuit pentru armata japoneză din acea vreme: să nu se sinucidă și să nu renunțe niciodată la misiune.

Onoda nu și-a putut îndeplini obiectivele înainte ca trupele americane să ocupe insula, iar el și alți trei soldați s-au retras în junglă.

De ce nu a crezut că războiul s-a terminat

După mai puțin de un an, pe 15 august 1945, Japonia s-a predat oficial.

Pe insulă au fost aruncate manifeste prin care soldații japonezi rămași ascunși erau informați că războiul se încheiase. Onoda și camarazii săi au fost convinși însă că documentele erau falsuri create de americani pentru a-i determina să se predea.

Ani la rând au respins orice dovadă.

Fotografiile trimise de familie li s-au părut trucate. Ziarele care anunțau sfârșitul războiului au fost considerate propagandă americană. Avioanele cu reacție care au început să survoleze zona în timpul războiului din Coreea au fost interpretate drept semnul unei contraofensive japoneze.

Mai târziu, Onoda avea să scrie în memoriile sale că, după atâția ani petrecuți în izolare, el și camarazii lui dezvoltaseră convingeri atât de puternice încât nu mai puteau accepta nicio informație care le contrazicea.

Aproape trei decenii de viață în junglă

Anii au trecut, iar grupul s-a împuținat.

Soldații au supraviețuit hrănindu-se cu nuci de cocos, coji de banane și orez furat din satele din apropiere. Trăiau printre șerpi și furnici, ascunși permanent în pădure.

Echipele de căutare organizate de Japonia au încercat în repetate rânduri să îi găsească, însă Onoda era convins că acestea erau formate din prizonieri japonezi obligați să îl păcălească.

În octombrie 1972, ultimul său camarad, Kinshichi Kozuka, a fost împușcat de poliția locală. Onoda a rămas complet singur încă un an și jumătate.

Omul care l-a convins să iasă din junglă

În 1974, exploratorul japonez Norio Suzuki a pornit într-o călătorie neobișnuită pentru a-l găsi.

Când cei doi s-au întâlnit, Onoda i-a spus că va depune armele doar dacă va primi ordinul direct de la fostul său comandant.

Suzuki s-a întors în Japonia, l-a găsit pe fostul maior Yoshimi Taniguchi și l-a adus pe insula Lubang.

Pe 9 martie 1974, după aproape 30 de ani petrecuți în junglă, Hiroo Onoda a acceptat în sfârșit ordinul de încetare a luptei. Pentru el, războiul se încheia abia atunci.

Întors acasă, dar primit cu reacții împărțite

Revenirea lui Onoda în Japonia a fost urmărită în direct de televiziunea publică NHK.

Aproximativ 8.000 de oameni l-au întâmpinat ca pe un erou, iar memoriile sale, „No Surrender: My Thirty-Year War”, au devenit bestseller.

Cu toate acestea, imaginea lui a rămas controversată.

Pentru unii japonezi, Onoda a reprezentat simbolul loialității și al disciplinei militare. Pentru alții, a fost victima propagandei și a militarismului care dominase Japonia în timpul războiului.

Veterani ai armatei au contestat chiar relatarea lui despre acei ani, iar dezbaterea privind rolul și responsabilitatea sa a continuat decenii întregi.

O poveste care continuă să provoace controverse

Legenda lui Hiroo Onoda a inspirat numeroase cărți și producții cinematografice.

Filmul „Onoda: 10,000 Nights in the Jungle”, regizat de francezul Arthur Harari, a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes în 2021 și a câștigat ulterior Premiul César pentru cel mai bun scenariu original, precum și premiul Asociației Criticilor de Film din Franța.

În același timp, pelicula a fost criticată pentru faptul că acordă prea puțin spațiu perspectivei locuitorilor din Filipine.

Mai multe relatări susțin că, în anii petrecuți în junglă, grupul lui Onoda ar fi fost implicat în uciderea unor localnici din insula Lubang. Aceste episoade lipsesc din memoriile fostului soldat și sunt doar parțial prezentate în film.

Documentarista filipinezo-australiană Mia Stewart a realizat ulterior documentarul „On Search for Onoda”, care urmărește povestea din perspectiva locuitorilor insulei și a familiilor victimelor.

Astăzi, la mai bine de jumătate de secol de la întoarcerea sa în Japonia, povestea lui Hiroo Onoda continuă să împartă opiniile. Pentru unii este exemplul extrem al disciplinei și al rezistenței, pentru alții ilustrează cât de departe pot duce propaganda, fanatismul și refuzul de a accepta realitatea.

Hiroo Onoda a murit pe 16 ianuarie 2014, la vârsta de 91 de ani, la un spital din Tokyo, din cauza unei insuficiențe cardiace.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole