Antena 3 CNN Actualitate În București a fost dată în folosință prima trecere de pietoni inteligentă. Unde se află și cum funcționează

În București a fost dată în folosință prima trecere de pietoni inteligentă. Unde se află și cum funcționează

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 22:16 09 Sep 2026 Modificat la 22:51 09 Sep 2026
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei. Sursa colaj foto: capturi video Facebook/Primaria Municipiului Bucureşti

Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei, potrivit Agerpres. "Vom folosi acest prim proiect de semaforizare inteligentă pentru a testa cum reacționează tehnologia în traficul din București și cum se comportă șoferii", a menţionat autoritatea locală într-un comunicat. 

Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare.

"Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu luminile care clipesc nonstop și nu le mai observă. Această trecere modernă se activează doar când este nevoie, prin trei metode", transmite PMB într-o postare pe Facebook, făcută miercuri seara.

Senzorii analizează mișcarea oamenilor de pe margine iar sistemul pornește semnalizarea doar dacă detectează o intenție reală de a traversa. În acest fel sunt eliminate situațiile în care luminile se aprind degeaba (de exemplu, dacă un pieton doar trece pe lângă zebră).

"Lămpile tip Flash și iluminatul LED inteligent pe carosabil se activează exclusiv la prezența pietonilor. Luminile se aprind doar când pietonul e acolo, atrăgând imediat atenția șoferilor că cineva chiar traversează în acel moment", s-a mai menţionat în comunicatul Primăriei Municipiului Bucureşti, pe Facebook.

PMB precizează că trecerea de pietoni este sigură și pentru persoanele cu deficiențe de vedere, datorită sistemului acustic integrat și marcajelor tactile.

"Vom folosi acest prim proiect de semaforizare inteligentă pentru a testa cum reacționează tehnologia în traficul din București și cum se comportă șoferii", mai anunță autoritatea locală. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole