Antena 3 CNN Actualitate Social Proiect: Primăria Capitalei schimbă regulile pentru locuințele sociale. Beneficiarii vor fi verificați periodic

Proiect: Primăria Capitalei schimbă regulile pentru locuințele sociale. Beneficiarii vor fi verificați periodic

R.M.
4 minute de citit Publicat la 15:09 12 Iun 2026 Modificat la 15:10 12 Iun 2026
Primăria Capitalei a actualizat regulile pentru repartizarea locuinţelor sociale / Sursa foto: Getty Images

Primăria Capitalei supune dezbaterii publice un nou regulament privind repartizarea locuinţelor sociale, a locuinţelor convenabile şi a celor de necesitate. Proiectul prevede verificarea periodică a beneficiarilor, monitorizarea modului de utilizare a locuinţelor şi recuperarea spaţiilor ocupate fără forme legale, notează Agerpres.

Regulamentul propune şi realizarea unei evidenţe unitare a fondului locativ administrat de Consiliul General al Capitalei, prin identificarea situaţiei juridice şi tehnice a locuinţelor şi constituirea unui centralizator actualizat permanent.

Conform proiectului, urmează să fie constituite trei comisii care vor analiza repartizarea celor trei tipuri de locuinţe. Comisiile vor fi alcătuite din câte şapte membri titulari: doi consilieri generali, trei reprezentanţi ai aparatului de specialitate al primarului, un reprezentant al unei instituţii subordonate CGMB şi un reprezentant din partea unei organizaţii neguvernamentale.

Persoanele care solicită locuinţe sociale vor trebui să facă dovada deţinerii domiciliului/reşedinţei în Bucureşti cu cel puţin 180 de zile înainte de data depunerii cererii. Excepţie fac victimele violenţei domestice.

Cine poate beneficia de locuință socială

Pot avea acces la locuinţa socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu venit mediu net lunar pe persoană sub salariul mediu net pe economie.

De asemenea, nu sunt eligibile persoanele sau familiile care deţin o locuinţă în proprietate ori coproprietate, care au înstrăinat o locuinţă după 1 ianuarie 1990, care au beneficiat de sprijin de la stat pentru construirea sau achiziţia unei locuinţe, care deţin în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ de stat, care au deţinut sau înstrăinat terenuri construibile intravilane pe teritoriul României după 1 ianuarie 1990, care au fost evacuate anterior dintr-o locuinţă de stat din cauza neplăţii chiriei sau a degradării acesteia, precum şi persoanele care înregistrează datorii restante la bugetul de stat.

Cei care refuză repartizarea unei locuinţe sociale, din motive legate de locaţia sau cartierul în care se află aceasta îşi pierd dreptul de a mai beneficia de o alta locuinţă în cursul aceluiaşi an. Persoanele vor putea solicita repartizarea unei locuinţe în anul următor, cu condiţia actualizării dosarului.

La repartizarea locuinţelor, vor beneficia de punctaje mai mari: persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari; tinerii de până la 35 de ani; tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit 18 ani; invalizii de gradele I şi II, persoanele cu handicap; pensionarii, veteranii şi văduvele de război; victimele violenţei domestice.

Solicitanţii care nu pot fi incluşi în listele de priorităţi din anul respectiv pot fi incluşi în listele din anii următori, cu condiţia îndeplinirii criteriilor de acces, confirmată prin documente actualizate. Dosarele care nu au fost reactualizate anual se consideră clasate.

Comisia de analiză a solicitărilor privind locuinţele sociale va avea şedinţe lunar, dar şi ori de câte ori este necesar. Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul de membri.

Contractul de închiriere se încheie pe o perioada de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare.

Chiriaşii nu pot subînchiria locuinţele, nu pot transmite dreptul de folosinţă altor persoane şi nu pot schimba destinaţia lor. În cazul în care chiriaşii refuză repetat, pe parcursul a cel mult trei luni, accesul locatorului, pentru verificarea modului de întreţinere a locuinţei, există riscul rezilierii contractului de închiriere.

Contractul va fi reziliat de asemenea în cazul în care utilităţile şi chiria nu sunt plătite timp de 2 luni consecutiv.

Direcţia Spaţiu Locativ va verifica anual situaţia socio-economice a titularului contractului de închiriere şi a membrilor de familie incluşi în contract. De asemenea, vor fi verificate anual veniturile declarate, prin interogarea bazelor de date ale ANAF.

Durata contractului

În ce priveşte locuinţele convenabile, regulamentul diferenţiază locuinţele aflate în proprietatea Municipiului Bucureşti de cele aflate în proprietatea statului, stabilind modul în care acestea pot fi închiriate. Astfel, în funcţie de regimul juridic, atribuirea se realizează fie prin licitaţie publică, fie pe baza listelor de priorităţi aprobate prin hotărâri ale CGMB.

În termen de 180 de zile de la adoptarea regulamentului, Administraţia Fondului Imobiliar, Poliţia Locală, Corpul de Control al primarului şi Direcţia Patrimoniu vor realiza o acţiune de identificare a tuturor locuinţelor convenabile aflate în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti sau în proprietatea privată a statului român.

Pot beneficia de acces la locuinţă convenabilă familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană de maxim două salarii medii nete.

Nu sunt eligibile persoanele sau familiile care deţin o locuinţă în proprietate ori coproprietate în Bucureşti sau Ilfov; care au înstrăinat o locuinţă după 1 ianuarie 1990, care au beneficiat de sprijin de la stat pentru construirea sau achiziţia unei locuinţe, care deţin în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ de stat, care au deţinut sau înstrăinat terenuri construibile intravilane în Bucureşti sau Ilfov după 1 ianuarie 1990, care au fost evacuate anterior dintr-o locuinţă de stat din cauza neplăţii chiriei sau a distrugerii acesteia, precum şi persoanele care înregistrează datorii restante la bugetul de stat.

Totodată, trebuie să aibă domiciliul pe raza Municipiului Bucureşti sau llfov, conform cărţii de identitate sau cărţii de identitate provizorii.

Starea tehnică a locuinţelor convenabile va fi verificată prin evaluări în teren, efectuate la doi ani şi ori de câte ori este necesar, de către AFI şi Poliţia Locală.

Verificarea situaţiei socio-economice se va realiza anual sau ori de câte ori este necesar. De asemenea, vor verificate anual veniturile declarate, prin interogarea bazelor de date ale ANAF.

Declararea de informaţii incomplete sau neconforme cu realitatea atrage după sine rezilierea imediată a contractului de închiriere şi sesizarea organelor competente.

Contractul de închiriere pentru locuinţe convenabile se încheie pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire.

În ce priveşte locuinţele de necesitate, acestea vor fi accesibile familiilor sau persoanelor ale căror locuinţe: sunt supuse lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari; au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente; sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole