Antena 3 CNN Politică România a cerut NATO echipamente anti-dronă încă din februarie. Miruță: Depindem de alte state până sunt livrate propriile sisteme

România a cerut NATO echipamente anti-dronă încă din februarie. Miruță: Depindem de alte state până sunt livrate propriile sisteme

Sabina Iosub
3 minute de citit Publicat la 23:30 02 Iun 2026 Modificat la 00:21 03 Iun 2026
Radu Miruță a spus că în prezent România încearcă să convingă statele aliate să pună la dispoziție echipamentele necesare. Foto: Getty Images

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a prezentat marți, la Bruxelles, detalii despre drona prăbușită la Galați în fața aliaților reuniți la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE).

Într-un interviu acordat Sabinei Iosub și difuzat în emisiunea "Sinteza zilei”, acesta a precizat că încă din luna februarie a solicitat aliaților capabilități de apărare anti-dronă, după ce au fost identificate vulnerabilități în această privință.

"Am cerut să merg astăzi pentru ca, în fața celor 32 de reprezentanți militari ai celor 32 de țări, să explic cam cum se simte mirosul de explozibil adus de drone rusești în România, să explic ce am făcut noi, toate capabilitățile pe care le-am pus la dispoziție și, în urma acestor capabilități puse la dispoziție, ce mai lipsește.

România nu este în situația de a cere sprijin fără să fi făcut temele acasă. După ce am observat că avem niște lipsuri în apărarea antiaeriană împotriva dronelor, am decis ca ceea ce am comandat prin SAFE să acopere aceste lipsuri.

Problema este că aceste comenzi prin SAFE au termen de livrare cel mai devreme la finalul acestui an, la începutul anului viitor sau peste doi ani. Având în vedere acest scenariu, că avem niște lipsuri, că am comandat capabilitățile care să acopere aceste lipsuri și că e o chestiune de timp până când aceste capabilități vor fi livrate, apreciez că este legitim ca, la nivel aliat, din această poziție, România să solicite cuantificabil sprijin pentru capabilități de dronă", a spus Radu Miruță.

"Capabilitățile pe care le-am cerut au fost validate tehnic"

Radu Miruță a spus că în prezent România încearcă să convingă statele aliate să pună la dispoziție echipamentele necesare, invocând atât incidentele recente de la graniță, cât și investițiile deja făcute în propriile capacități de apărare.

"Am făcut acest lucru, în scris, în februarie 2026, când, după ce am ajuns la minister, mi-am dat seama că nu avem ce ne trebuie și că nici povestea cu SAFE, la vremea respectivă, nu era una concretă.

La nivel tehnic, SACEUR-ul, comandantul militar, a aprobat cererea României. Asta înseamnă că capabilitățile pe care le-am cerut au fost validate tehnic, urmând ca țările să se autopropună pentru a ceda aceste capabilități. Față de situația din februarie, au apărut două lucruri: evenimentul de la Galați, când s-a ajuns ca populația NATO să fie afectată, și am venit cu dovada că ceea ce am spus că vom face, că ne vom comanda singuri capabilitățile de care avem nevoie, tocmai s-a întâmplat.

Discuțiile cu reprezentanții militari sper să ridice gradul de conștientizare. Acești reprezentanți militari sunt ultimul punct al fiecărei țări care propun decidentului politic o soluție. Președinții de țară, miniștrii apărării vor lua o decizie într-un sens sau în celălalt, însă inputul pentru decizie provine de la oamenii care au fost astăzi în sală. Am considerat că e de datoria mea să încerc toate variantele pentru a ridica nivelul de conștientizare acolo unde se ia decizia".

Radu Miruță a afirmat că statele aliate vor analiza în perioada următoare ce echipamente din lista solicitată de România pot fi puse la dispoziție.

Ce a capabilități a cerut România aliaților

Ministrul susține că România are legitimitatea de a cere sprijin, după ce a contractat prin programul SAFE investiții de 3,3 miliarde de euro în sisteme anti-dronă, însă livrarea acestora va dura între unu și doi ani. Solicitările vizează, între altele, radare de joasă altitudine și sisteme de apărare antiaeriană destinate combaterii dronelor.

"În perioada următoare, fiecare țară va analiza ce din lista pe care noi am cerut-o încă din februarie poate fi pusă la dispoziție.

România se află la bunăvoința statelor. Prin toate metodele posibile trebuie să contribuim spre a o îndupleca.

La nivel NATO este destul de complicat să ceri fără să contribui. Față de situația din februarie, pe care am reiterat-o în luna aprilie, de data asta am venit pentru că tocmai s-au încheiat contractele din SAFE, când am putut face dovada că 3,3 miliarde de euro au fost contractate de statul român doar pentru soluții anti-dronă. Am arătat care sunt soluțiile, capabilitățile comandate, cum completează golurile de astăzi și cum ne afectează că termenele de livrare sunt peste 1-2 ani. Este o legitimitate completă a României să ceară acest sprijin.

În spectrul capabilităților pentru care am cerut sprijin intră radare de joasă altitudine, intră soluții de apărare antiaeriană construite pentru lupta împotriva dronelor. Astfel de soluții sunt cele pe care le-am pus în SAFE".

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole