Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Dolj, Marius-Daniel Mîrzacu, a murit sâmbătă, la birou. În vârstă de 51 de ani, acesta a acuzat iniţial o stare de rău, potrivit unui comunicat de presă oficial. Şi Ministerul Afacerilor Interne şi-a exprimat condoleanţele.
"Informăm cu profund regret că, în cursul zilei de astăzi, 10 ianuarie, a încetat din viață inspectorul-șef al IPJ Dolj, domnul comisar-șef Marius-Daniel Mîrzacu. Vestea dispariției sale reprezintă o pierdere grea pentru instituția noastră. De-a lungul carierei sale, domnul Marius-Daniel Mîrzacu a dat dovadă de profesionalism, responsabilitate și devotament față de misiunea Poliției Române, contribuind semnificativ la îndeplinirea obiectivelor instituționale și la menținerea siguranței publice. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, împreună cu întregul colectiv, transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat", se arată în comunicatul IPJ Dolj.
Şi Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat condoleanţele, într-un mesaj postat pe Facebook.
"Suntem alături de colegii din Poliția Română, în aceste momente de profundă durere. Comisarul-șef de poliție Marius-Daniel Mîrzacu va rămâne în memoria noastră ca un profesionist dedicat, care și-a îndeplinit misiunea cu responsabilitate, demnitate și devotament față de cetățeni.
Sincere condoleanțe, familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a transmis MAI.
Momentan nu se cunoaşte cauza morţii,