Antena 3 CNN Externe A murit cel mai longeviv premier din lume

A murit cel mai longeviv premier din lume

Sheikh Khalifa ben Salman al Khalifa, prim-ministru în Bahrain din 1971, de la independenţa acestei ţări, a încetat din viaţă miercuri, într-un spital din statul american Minnesota, unde se afla internat.

de Georgiana Adam    |   

Şeful executivului din Bahrain avea 84 de ani şi era unchiul actualului rege, Hamad. A deţinut funcţia de premier timp de 50 de ani şi 297 de zile.

A fost timp de decenii figura dominantă a puterii din acest regat ostil Iranului şi aliat al Arabiei Saudite, care a încheiat în septembrie anul curent un acord de pace cu statul Israel (în acelaşi timp cu Emiratele Arabe Unite, într-o ceremonie desfîşurată la Casa Albă).

A condus reprimarea tulburărilor sociale şi politice care au avut loc de-a lungul timpului în ţara cu populaţie majoritar şiită, dar condusă de o familie domnitoare sunită.

Sheikh Khalifa ben Salman al Khalifa (foto) a fost un critic vehement al Primăverii arabe, denunţând impactul acestei mişcări asupra statelor din regiune şi afirmând că fenomenul de contestare a liderilor ţărilor arabe nu aduce decât "moarte, haos şi distrugere".

După decesul său, în Bahrain fost decretată o săptămână de doliu naţional.

Subiecte în articol: Bahrain prim-ministru deces
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator