Antena 3 CNN Externe Sicilia, lovită din greu de inundații și alunecări de teren

Sicilia, lovită din greu de inundații și alunecări de teren

Sicilia este în stare de alertă de cod roşu din cauza ploilor, a inundaţiilor şi a alunecărilor de teren.

de Alexandra Ionescu    |   

Mai multe persoane, inclusiv turişti străini, au fost salvate, în timp ce un cuplu de vârstnici au fost găsiți morți la mare distanță de locul dispariției.

Duminică seara târziu, în timpul unei furtuni puternice, pompierii din Trapani au salvat patru bărbaţi care rămăseseră izolaţi de o viitură, în zona oraşului Castellammare del Golfo (Trapani). După două ore, cei patru - doi bărbaţi de naţionalitate germană, un ecuadorian şi un italian - au fost salvaţi cu câteva minute înainte de a fi luaţi de furia apei. Cei patru erau în hipotermie şi au fost încredinţaţi medicilor.

Ploile abundente au provocat inundaţii şi numeroase pagube în Trapani, iar primarul a ordonat ca şcolile să rămână închise luni, precum şi parcurile şi cimitirele.

Vremea rea care face ravagii în special în estul Siciliei, dar şi în alte zone ale insulei, provoacă perturbări în traficul aerian. Zeci de zboruri au fost anulate sau deviate, în special în Catania şi în Palermo, în timp ce multe alte zboruri au înregistrat întârzieri considerabile.

Începând de duminică de la ora 16.55 au apărut probleme majore pe aeroportul Catania Fontanarossa. Calvarul a început după devierea primului zbor care urma să aterizeze dinspre Milano Malpensa, potrivit Mediafax.

Problemele din estul Siciliei au dus apoi la dificultăţi şi pe aeroportul din Palermo, cu şase zboruri anulate şi întârzieri de până la 2 ore pentru alte zboruri.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!