Antena 3 CNN Actualitate Situație critică la Barajul Paltinu: Apele Române cer declararea stării de urgență din cauza turbidității extreme  

Situație critică la Barajul Paltinu: Apele Române cer declararea stării de urgență din cauza turbidității extreme  

A.N.
2 minute de citit Publicat la 22:55 29 Noi 2025 Modificat la 09:40 30 Noi 2025
sursa foto: Exploatare Sistem Zonal Prahova

Situația în acumularea Paltinu este considerată critică în contextul codului portocaliu de fenomene hidrologice și al creșterii accentuate a turbidității apei. Apele Române recomandă autorităților să declare situație de urgență pentru protejarea populației și reluarea alimentării cu apă potabilă, relatează Agerpres.

„Administraţia Naţională 'Apele Române' informează că, în contextul codului portocaliu de fenomene hidrologice şi al creşterii accentuate a turbidităţii în acumularea Paltinu, ne confruntăm cu o situaţie critică, care a impus aplicarea unor măsuri tehnice imediate pentru protejarea populaţiei şi restabilirea condiţiilor de alimentare cu apă potabilă. Creşterile bruşte de debite, însoţite de o turbiditate extrem de ridicată, coroborate cu nivelurile scăzute din lac - necesare lucrărilor la golirea de fund - au generat valori care depăşesc limitele admise pentru tratarea apei brute. Din acest motiv, alimentarea cu apă a fost întreuptă temporar în localităţile alimentate din Staţia de Tratare Voila: Câmpina, Cornu, Breaza, Băneşti, Poiana Câmpina, Şotrile, Telega şi Valea Doftanei”, se arată în comunicatul transmis sâmbătă.

Specialiștii Apelor Române și ai Hidroelectrica au intervenit de urgență pentru schimbarea filtrelor de la Barajul Paltinu, măsură esențială pentru reluarea evacuării controlate a apei.

„În urma acestei intervenţii, a fost posibilă repornirea uzinării cu un debit de cca 2 m³/s. Echipele tehnice monitorizează permanent inclusiv la această oră nivelurile foarte ridicate ale turbidităţii, pentru a identifica momentul în care apa brută poate fi tratată în parametri corespunzători. În paralel, instituţiile convocate la sediul Prefecturii lucrează la soluţii tehnice care să permită reluarea alimentării cu apă, imediat ce valorile de turbiditate scad şi apa poate fi tratată în Staţia Voila”, precizează Apele Române.

Până la reluarea furnizării apei potabile, operatorul Hidro Prahova distribuie apă din surse alternative, prin rezervoare IBC și puncte suplimentare instalate în localitățile afectate.

Apele Române insistă ca apa în scop menajer să fie livrată cât mai curând și solicită autorităților să ia în considerare declararea unei situații de urgență.

„În discuţiile repetate de astăzi cu DSP Prahova, Apele Române au insistat ca furnizarea apei în scop menajer, pentru utilităţi casnice, să fie reluată, având în vedere că în ţară există şi alte cazuri similare (de exemplu, Curtea de Argeş, Praid). Totodată, facem apel către alţi operatori de apă să sprijine acest demers în beneficiul populaţiei. În acest context, Apele Române solicită autorităţilor din judeţ să ţină cont de recomandarea noastră, inclusiv prin declararea unei situaţii de urgenţă, care să permită aprobarea distribuirii apei în scop menajer în localităţile afectate până la normalizarea situaţiei, respectiv până când apa va putea fi furnizată în parametri optimi de potabilitate”, se mai arată în comunicat.

Pe baza situației meteo și a valorilor actuale de turbiditate, Apele Române estimează că furnizarea apei potabile ar putea fi reluată după minimum 72 de ore de la încetarea precipitațiilor, cu condiția ca turbiditatea să scadă la niveluri care permit tratarea apei în Stația Voila.

În plus, echipele ABA Buzău–Ialomița și SGA Prahova au activat măsuri de urgență din cauza presiunii hidraulice crescute și a aportului masiv de aluviuni: monitorizare permanentă a sectoarelor cu risc, degajarea grătarelor, prevenirea blocajelor, manevrarea controlată a stavilelor și suplimentarea personalului în teren.

„Gestionăm o situaţie critică şi intervenim punctual acolo unde apar probleme. Toate echipele sunt în teren, iar obiectivul nostru este să protejăm comunităţile şi infrastructura vulnerabilă”, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Florin Ghiţă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole