Diana Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, se află în aceste zile la Soci, în Federația Rusă, unde participă la cel de-al doilea Congres BRICS - Europa, potrivit unui anunț publicat pe pagina sa de Facebook. După întâlnirea recentă cu Vladimir Putin la Moscova, Șoșoacă a discutat acum cu Dmitri Medvedev. Cunoscut pentru declarațiile sale critice la adresa Uniunii Europene, inclusiv a României, acesta i-ar fi lăudat discursul europarlamentarei, calificându-l drept „briliant”.
În fotografia oficială a evenimentului, Șoșoacă apare umăr la umăr alături de Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate.
„Discuțiile s-au concentrat pe analiza principalelor conflicte aflate în desfășurare la nivel global, nu doar militare, ci şi sociale, economice și morale. Dezbaterile au avut ca scop identificarea unor posibile direcții de soluționare, prin dialog, responsabilitate politică și diplomație parlamentară. La reuniune s-a aflat si Pierre de Gaulle, nepotul generalului francez Charles de Gaulle”, se arată în postarea europarlamentarei Diana Șoșoacă.
Discursul eurodeputatei l-ar fi impresionat pe fostul președinte al Rusiei.
„În intervenția sa, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă a subliniat necesitatea schimbării paradigmei diplomatice, pledând pentru un comportament bazat pe normalitate, respect, reguli și principii reale ale diplomației și educației politice. (...) Discursul său a fost puternic apreciat de Dmitri Medvedev, care l-a calificat drept «brilliant speech»”, se mai arată în postare.
În semn de respect și apreciere, Dimitri Medvedev a ales ca în fotografia oficial să stea lângă Diana Iovanovici-Șoșoacă, cu care a interacționat direct, un gest remarcabil în contextul protocolului strict și al măsurilor de securitate și sănătate impuse delegațiilor, menționează comunicatul.