Spania cheltuie pentru apărarea sa o sumă netă considerabil mai mare decât Marocul și deține superioritatea în ceea ce privește forțele aeriene și navale. La rândul său, Marocul se bazează pe mai mulți militari, pe mai multe sisteme de artilerie reactivă și derulează un proces de înarmare decis de guvernul de la Rabat și susținut de Statele Unite, conceput să reducă diferența față de potențialul său inamic, relatează Euronews într-un material publicat marți. Speculațiile privind un război între Maroc și Spania s-au amplificat după criza de anul acesta din Ceuta.
Prima aeronavă F-16 Block 72 a Forțelor Aeriene Regale Marocane a efectuat zborul inaugural pe 6 octombrie la Greenville, în Carolina de Sud, după cum a anunțat compania producătoare Lockheed Martin. Aparatul se află acum în etapa testelor premergătoare livrării, după o serie de întârzieri ale acestui program.
Dotarea Marocului cu aparate F-16 cel mai vizibil element al vastului program militar, urmărit îndeaproape la Madrid.
Potrivit celui mai recent raport SIPRI (Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm), Spania a alocat aproximativ 34,287 miliarde de euro pentru apărare în 2025, cu 50% mai mult decât în anul precedent, ridicând nivelul cheltuielilor militare la 2,1% din PIB. Marocul a alocat 5,645 miliarde de euro, în creștere față de 4,920 miliarde în 2024. Avansul plasează acest stat pe locul al doilea în Africa la cheltuieli militare, după Algeria, care a cheltuit 22,660 miliarde de euro.
Spania a ajuns, în sfârșit, la 2% din PIB pentru Apărare. Marocul alocă procentual mai mult, dar are PIB-ul de 12 ori mai mic
Potrivit Băncii Mondiale, Marocul a încheiat anul 2025 cu un PIB de 138,668 miliarde de euro, în timp ce economia Spaniei s-a situat la aproximativ 1,69 trilioane de euro, de douăsprezece ori mai mult.
S-a spus că, raportat la PIB, Marocul cheltuie de cinci ori mai intens pentru forțele sale armate. S-a vehiculat inclusiv o alocare de peste 10% din PIB în acest sector, dar realitatea arată altfel, potrivit statisticilor SIPRI. Institutul estimează că, în 2025, cheltuielile militare ale Marocului au reprezentat 3,54% din PIB. Cele peste 10% reprezintă, de fapt, ponderea cheltuielilor de apărare ale Marocului în ansamblul cheltuielilor sale publice, conform SIPRI.
Legea finanțelor din Maroc pentru 2026 a autorizat angajamente viitoare de cheltuieli în sectorul militar de aproximativ 14,7 miliarde de euro. Este vorba despre o sumă multianuală, adesea prezentată în mod eronat ca reprezentând cheltuielile pe un singur an. Însă suma ce urmează să fie cheltuită în acest sens în 2026 este de 5,157 miliarde de euro.
Între timp, Spania a atins și depășit ușor pragul de 2% din PIB pentru apărare în 2025 și intenționează să consolideze acest nivel în 2026, deși rămâne singurul stat NATO care a refuzat să susțină obiectivul de 5% din PIB până în 2035, impus de Donald Trump.
Ce trupe au cele două țări lângă Gibraltar
În ceea ce privește prezența militară lângă Strâmtoarea Gibraltar, balanța se înclină în favoarea Marocului. Mai multe surse estimează că regatul dispune de o forță între 195.000 și 200.000 de militari activi, la care se adaugă circa 150.000 de rezerviști. Spre deosebire de Spania, Marocul a reintrodus în 2019 serviciul militar obligatoriu. La o primă evaluare, cei aproape 400.000 de soldați oferă Rabatului un atu categoric.
Însă, potrivit Euronews, lucrurile trebuie privite cu prudență, în condițiile în care nu există confirmări independente pentru cifrele venite pe surse.
De partea cealaltă, Forțele Armate Spaniole se confruntă cu un deficit de personal. La 1 ianuarie 2025 existau 116.739 de militari activi, sub pragul legal minim de 130.000 stabilit prin Legea carierei militare. Anul trecut s-a încheiat cu alți 832 de militari mai puțin, iar rezerva este și mai redusă: la începutul lui 2024 existau doar 3.091 de rezerviști voluntari.
Aviația: Eurofighter contra F-16
Spania dispune de mai multe aeronave, însă se confruntă cu incertitudini pe termen lung. Țara se bazează pe 81 de avioane EF-18 Hornet și pe alte 67 de tip Eurofighter, având încă 45 comandate.
Primul Eurofighter din programul Halcón a ieșit de pe linia de producție de la Getafe la 1 iunie, iar a doua tranșă de livrări este programată să înceapă în 2030.
Problema este ceea ce urmează după aceste programe. Spania a renunțat în august 2025 la achiziția de F-35 pentru a favoriza industria europeană. În iunie 2026, programul FCAS, al viitorului avion de luptă pe care Madridul se baza, s-a prăbușit din cauza divergențelor dintre Franța și Germania. Parisul a anunțat că va continua dezvoltarea propriului aparat în mod independent.
Marocul a ales o altă cale. În 2019, Washingtonul a aprobat vânzarea către Rabat a 25 de F-16 Block 72 pentru aproximativ 3,38 miliarde de euro, alături de 23 de kituri de modernizare pentru avioanele F-16 deja aflate în serviciu.
În ceea ce privește F-35, există indicii privind negocieri avansate dar, conform Euronews, un acord rămâne deocamdată doar ipotetic. El ar necesita aprobarea administrației republicane actuale și a Congresului. Presa de specialitate a vorbit despre 32 de aparate în valoare de aproximativ 13,5 miliarde de euro livrate pe parcursul a 45 de ani, dar nu există încă o confirmare oficială.
În domeniul elicopterelor, Rabatul a primit deja 12 dintre cele 24 de aparate de atac AH-64E Apache comandate și așteaptă restul până în 2027. Marocul a finalizat, de asemenea, recepția sistemului israelian Barak MX, alcătuit din trei baterii și 225 de rachete interceptoare cu o rază de acțiune de până la 70 km.
Spania a anunțat, și ea, că își va moderniza cele 18 elicoptere Tiger la standardul MKIII.
Infanteria: sectorul în care Rabatul pune cea mai mare presiune
Pe uscat, puterea militară a Marocului se apropie cel mai mult de cea a Spaniei. Marocul deține tancuri americane M1A2 Abrams. Se estimează că aproximativ 200 sunt în serviciu, iar alte 150 au fost comandate. Spania dispune de 220 de tancuri Leopard 2E și de aproximativ 50 Leopard 2A4, pe care intenționează să le modernizeze.
Cea mai evidentă diferență apare la sistemele de lansare multiplă a rachetelor. Global Firepower atribuie Marocului 185 de sisteme de acest tip, iar Spaniei niciunul. Armata spaniolă și-a pierdut această capacitate odată cu retragerea sistemului Teruel în 2011. Marocul, în schimb, combină sisteme chinezești cu sistemul israelian PULS, deja operațional, și urmează să primească sisteme HIMARS din Statele Unite, după aprobarea vânzării a 18 lansatoare.
Există o anumită ironie a situației. Programul spaniol SILAM urma să se bazeze tocmai pe sistemul PULS, însă contractul a fost anulat, după embargoul impus de guvernul de la Madrid asupra tehnologiilor militare israeliene.
Spania domină situația pe mare
Marina reprezintă marele avantaj strategic al Spaniei. Nucleul său este alcătuit din cinci fregate din clasa Álvaro de Bazán (F-100).
Marocul are o singură fregată FREMM. Este chiar nava amiral a Rabatului, se numește Mohammed VI, a fost livrată de constructorul francez DCNS (în prezent Naval Group) și se află în serviciu activ din anul 2014.
Spania mai dispune de nava amfibie Juan Carlos I, capabilă să funcționeze ca portavion, și de două nave de desant din clasa Galicia.
Sub apă, comparația este și mai dezechilibrată, întrucât capacitatea submarină reprezintă una dintre slăbiciunile istorice ale Marocului. De partea sa, Spania are submarinul S-81 Isaac Peral, operațional din noiembrie 2023, iar cel de-al doilea submarin similar, S-82 Narciso Monturiol, efectuează teste în port și pe mare, cu livrarea programată pentru ultimul trimestru al anului.
Potrivit presei specialitate, acesta va fi primul submarin echipat de la început cu un sistem independent de propulsie anaerobă. La suprafață, fregata spaniolă F-111 Bonifaz, prima din noua clasă, va intra în serviciu în 2028.
Washingtonul vine în sprijinul puterii militare a Marocului
Ceea ce s-a schimbat în 2026 este sprijinul politic. Marocul și Statele Unite au semnat la Pentagon o foaie de parcurs pentru cooperare militară pentru perioada 2026-2036. În februarie, Forțele Armate Regale au testat deja sistemul tactic de comunicații Link-16, rezervat până acum în principal membrilor NATO.
Senatul SUA a mers și mai departe: o clauză din proiectul legii apărării obligă Pentagonul să prezinte, în termen de 180 de zile, un plan pe zece ani pentru transformarea Marocului în cel mai capabil partener militar american din Africa. Statele Unite furnizează deja aproximativ 60% din importurile de armament ale Marocului.
Rabatul dorește, de asemenea, dezvoltarea producției interne. Guvernul a autorizat zece proiecte industriale de apărare, în valoare de aproximativ 231 de milioane de euro, iar o scrisoare de intenție prevede fabricarea în țară a unui sistem autonom de lovire cu rază lungă de acțiune, denumit Irifi, cu o rază declarată de aproximativ 2.000 km.
Ce atuuri păstrează Spania
Totuși, Spania dispune de alte avantaje. Industria sa de apărare o plasează printre puținele state capabile să proiecteze și să construiască submarine convenționale de atac. În plus, este membră NATO, deși aria geografică definită de articolul 6 al Tratatului de la Washington nu include explicit orașele Ceuta și Melilla.
În indexul Global Firepower 2026, Spania ocupă locul 18 din 145 de state, iar Marocul, locul 56. Este clasamentul cel mai frecvent citat, însă metodologia sa nu este complet transparentă și se bazează pe CIA World Factbook și pe alte surse neidentificate.
Tendința este însă clar ascendentă pentru Maroc. Acesta ocupa locul 59 în ediția din 2025 și locul 61 în cea din 2024.
În plan concret, cele mai serioase tensiuni dintre cele două țări nu au implicat avioane de luptă sau vehicule blindate. La sfârșitul lunii iulie, migranții veniți din Maroc au trecut în masă frontiera pe mare și peste digul de separare, aceasta fiind cea mai gravă criză dintre cele două state de la evenimentele din 2021.
Următorul indicator urmărit cu atenție la Madrid va fi bugetul marocan pe 2027. Sâmbătă, regele Mohammed al VI-lea a prezidat la Rabat Consiliul de Miniștri, care a aprobat liniile directoare generale ale bugetului, iar alocarea pentru apărare va fi cunoscută după ce proiectul de lege va ajunge în Parlament.