Antena 3 CNN Economic Statul român se împrumută din nou de la cetăţeni, într-o altă emisiune de titluri Tezaur. Dobânzile anunţate de Ministerul Finanţelor

Statul român se împrumută din nou de la cetăţeni, într-o altă emisiune de titluri Tezaur. Dobânzile anunţate de Ministerul Finanţelor

M.P.
1 minut de citit Publicat la 13:44 09 Mar 2026 Modificat la 15:48 09 Mar 2026
Românii pot investi în noi titluri de stat Tezaur / FOTO Facebook Ministerul de Finanțe

Ministerul Finanţelor a transmis, luni, că o nouă emisiune de titluri Tezaur este disponibilă pentru românii care doresc să facă investiţii. Dobânzile ajung până la 7% pe an. 

”Pentru că primăvara înseamnă noi începuturi, este momentul perfect pentru o nouă oportunitate de economisire, sigură şi avantajoasă. În perioada 9 martie 2026 – 3 aprilie 2026, românii pot subscrie în titlurile de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 5,85%, 6,50%, respectiv, 7%”, anunţă, luni, Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate:

  • "Între 9 martie 2026 – 1 aprilie 2026, prin platforma Ghişeul.ro;
  • Între 9 martie 2026 – 2 aprilie 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;
  • Între 9 martie 2026 – 3 aprilie 2026 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului;
  • Între 9 martie 2026 – 2 aprilie 2026 în mediul urban şi 9 martie 2026 – 1 aprilie 2026 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A".

Ministerul Finanţelor reaminteşte că "veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans".

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole