Antena 3 CNN Life În timp ce SUA și Europa se luptă cu furtunile de zăpadă și temperaturile negative, în sudul Chinei au înflorit cireșii

În timp ce SUA și Europa se luptă cu furtunile de zăpadă și temperaturile negative, în sudul Chinei au înflorit cireșii

Au înflorit cireșii în China. Mai exact, in provincia Fujian din sudul țării, copacii colorați încântă deja privirile locuitorilor. Puțini sunt cei care știu că și în China există o sărbătoare a cireșilor înfloriți, care ține, în fiecare an, din martie până în aprilie.

de Mia Lungu    |   

Florile de cireș din China sunt un rival competitiv față de vecinii lor japonezi. Oamenii se adunau, în trecut, din toate colțurile lumii pentru a vedea aceste apariții colorate.

Florile de cireș marchează și în China, la fel ca și în țara vecină, începerea primăverii.

Locuitorii și turiștii din întreaga lume veneau anual în Parcul Național din Kunming, provincia Yunnan, pentru a admira această minunată priveliște. Grădina dispune de peste 5.000 de cireși din mai multe soiuri, iar durata festivalului ține o lună, și începe în jurul datei de 7 martie, momentul în care acești copaci înfloresc.

Anul acesta, însă, pe fondul restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, turiștilor le va fi imposibil să viziteze parcul în perioada următoare.

În China s-au introdus reguli noi drastice pentru cei care vin din zone cu rată mare de infectare: 28 de zile de izolare, pe banii tăi, la hotel. Nu ești lăsat să mergi acasă.

"Pentru cei care vin din zone de mare risc perioada de izolare e 28 de zile și că să poți să ieși ai nevoie de patru teste negative. Plătești din buzunarul tău, vei sta în hotelurile pe care ti le pun ei la dispoziție, testele din buzunarul tău. Dacă vii din zone de mediu risc, 14 zile de ziolare și cu un test la final negativ." a explicat la Antena 3, o româncă stabilită în China.

Subiecte în articol: cireși infloriți China
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Înregistrarea cu omul lui Coldea care susține că și-ar da viața pentru generali