În anii 2000, Islanda a trăit una dintre cele mai spectaculoase transformări economice din Europa. O țară cunoscută timp de generații pentru pescuit și pentru economia sa legată de mare a încercat să devină un centru financiar global. Băncile au crescut într-un ritm amețitor, oamenii s-au îmbogățit, au cumpărat mașini de lux și proprietăți, iar o parte dintre cei care lucraseră în domenii tradiționale au ajuns să lucreze în finanțe.
Printre ei s-au aflat și pescari.
Povestea a devenit atât de reprezentativă pentru epoca respectivă încât a ajuns și în documentarul Generation Wealth, realizat de fotografa și regizoarea Lauren Greenfield. Filmul îl prezintă pe Valbjörn, un pescar de meserie care a ajuns să lucreze într-o bancă în timpul boomului financiar islandez de la începutul anilor 2000. După prăbușirea sistemului financiar în 2008, și-a pierdut locul de muncă și s-a întors la pescuit.
Povestea lui este aproape o versiune în miniatură a ceea ce s-a întâmplat cu întreaga Islandă: de la pescuit la finanțe, de la prosperitate spectaculoasă la colaps și, în cele din urmă, la întoarcerea către economia tradițională.
Cum a ajuns Islanda să creadă că poate deveni o putere financiară
Transformarea nu s-a produs peste noapte.
În anii '90 și la începutul anilor 2000, Islanda a trecut printr-un proces amplu de liberalizare economică. Băncile, care fuseseră în mare parte controlate de stat, au fost privatizate treptat. Procesul s-a încheiat în esență între 1998 și 2003, iar noii proprietari și investitori au început să extindă agresiv instituțiile financiare.
În 2002, guvernul a decis să listeze băncile de stat la bursă, iar capitalul străin a început să intre masiv în sistem. ABC News descria ulterior perioada drept transformarea unei „națiuni de pescari” într-o „națiune de finanțiști”, cel puțin pentru o vreme.
A urmat o explozie a creditării.
Cele mai mari trei bănci ale țării - Glitnir, Landsbanki și Kaupthing - au crescut într-un ritm uluitor. Potrivit Fondului Monetar Internațional, activele lor consolidate au crescut de la aproximativ 100% din PIB-ul Islandei în 2004 la aproape 900% din PIB la sfârșitul lui 2007.
Un raport al FMI din 2008 arăta că întregul sector financiar ajunsese la peste 1.000% din PIB, în timp ce datoria externă brută a țării ajunsese la aproximativ 550% din PIB la sfârșitul lui 2007, în mare parte din cauza sectorului bancar.
Cu alte cuvinte, băncile deveniseră uriașe în raport cu economia care trebuia să le susțină.
Pescarii au descoperit și ei lumea finanțelor
În această perioadă, granița dintre economia tradițională și noul sector financiar a început să dispară.
Unul dintre cele mai interesante aspecte a fost legătura dintre industria pescuitului și sistemul financiar. Companiile de pescuit se consolidaseră, iar băncile le finanțau investițiile și achizițiile. Un discurs al ministrului islandez de finanțe din 2006 descria chiar modul în care consolidarea industriei pescuitului contribuise la dezvoltarea pieței financiare: producătorii de pește deveniseră companii mai mari, mai puternice și, prin urmare, clienți mai atractivi pentru bănci.
În paralel, oamenii obișnuiți au început să fie atrași de noua economie financiară.
Vanity Fair relata că studenții islandezi abandonau inclusiv domenii tradiționale precum economia pescuitului pentru finanțe. Universitățile ofereau cursuri de inginerie financiară, iar sute de oameni studiau finanțele.
În același timp, cumpărătorii și investitorii care au intrat în băncile privatizate nu erau neapărat bancheri tradiționali. Mulți erau oameni de afaceri și investitori care intrau într-un domeniu aflat în plină expansiune.
Pescarul care a devenit bancher și apoi s-a întors la mare
Una dintre cele mai bune povești care ilustrează această transformare este cea a lui Valbjörn, prezentat în documentarul Generation Wealth.
Valbjörn era pescar de meserie. În anii de boom financiar de la începutul anilor 2000, a făcut însă ceea ce făceau și mulți alți islandezi: a mers să lucreze în sectorul bancar.
Potrivit prezentării oficiale a filmului, Valbjörn povestește despre perioada în care el și alții ca el au început să cumpere mașini de lux și să construiască locuințe spectaculoase, cu saune și dotări moderne. Prosperitatea părea să nu aibă limite.
Apoi a venit 2008.
Când criza financiară a lovit Islanda, Valbjörn și-a pierdut locul de muncă din bancă. În loc să rămână în lumea finanțelor, s-a întors la ceea ce știa să facă înainte de boom: pescuitul.
Documentarul îl prezintă astfel ca pe un om care a trecut prin toate cele trei etape ale experimentului islandez: pescar, bancher și din nou pescar. Potrivit producătorilor filmului, el spune că viața mai liniștită de după întoarcerea la pescuit îl face mai fericit.
Nu a fost singurul pescar ajuns în finanțe
Un alt exemplu apare în articolul amplu publicat de Michael Lewis în Vanity Fair în 2009.
Lewis îl prezenta pe Stefan Alfsson, descris explicit drept „fisherman turned banker”. Alfsson lucrase în trading la una dintre bănci și fusese concediat în octombrie 2008, în momentul prăbușirii sistemului.
Cazul lui arată că povestea lui Valbjörn nu era complet izolată.
Tot Lewis relata că „pescarii” islandezi descoperiseră tranzacțiile valutare și că această practică se răspândise ulterior către prieteni și alte categorii ale populației. În anii de boom, dobânzile locale erau foarte ridicate, în timp ce împrumuturile în yeni japonezi sau franci elvețieni puteau avea costuri mult mai mici. Atâta vreme cât coroana islandeză se aprecia, strategia părea extrem de profitabilă.
Problema era că profitul depindea de continuarea creșterii coroanei.
Când moneda s-a prăbușit în 2008, datoriile în valută au devenit mult mai greu de achitat.
Banii ieftini au alimentat o bulă uriașă
În timpul boomului, băncile islandeze au folosit masiv finanțarea externă pentru a-și extinde activitatea.
Conform FMI, băncile au profitat de condițiile favorabile de pe piețele internaționale pentru a obține finanțare ieftină în străinătate. Au folosit banii pentru a se extinde în alte țări, pentru achiziții și pentru activități de investment banking și pe piețele de capital.
Creditul a alimentat și economia internă.
Prețurile proprietăților au crescut puternic, piața bursieră a explodat, iar oamenii s-au împrumutat pentru case, mașini și investiții.
Între 2003 și 2007, indicele bursier islandez crescuse de aproximativ nouă ori, în timp ce prețurile imobiliare din Reykjavík se triplaseră.
O mare parte din noua bogăție era legată direct sau indirect de sectorul financiar.
Problema fundamentală era că sistemul devenise enorm în comparație cu dimensiunea țării.
Cele trei bănci au devenit prea mari pentru Islanda
Înainte de criză, cele trei mari bănci islandeze - Kaupthing, Landsbanki și Glitnir - ajunseseră să domine sistemul financiar.
La sfârșitul lui 2007, activele lor reprezentau aproape de nouă ori PIB-ul țării, potrivit FMI.
OECD a concluzionat ulterior că băncile crescuseră atât de mult încât deveniseră prea mari pentru ca guvernul islandez să le poată salva în cazul unei crize sistemice. Expansiunea lor fusese alimentată de împrumuturi de pe piețele internaționale, ceea ce le făcea vulnerabile la blocarea finanțării externe.
Și exact asta s-a întâmplat.
2008: bula s-a spart
Criza financiară globală a transformat rapid problema islandeză dintr-o poveste despre creștere economică într-una despre supraviețuire.
Pe măsură ce piețele internaționale de credit s-au blocat, băncile islandeze au început să întâmpine dificultăți în refinanțarea datoriilor pe termen scurt.
În septembrie 2008, Glitnir a cerut ajutor de urgență. Guvernul a anunțat că va prelua 75% din bancă.
Pe 6 octombrie, parlamentul islandez a adoptat o lege de urgență care le-a oferit autorităților puteri extinse asupra sistemului financiar.
În următoarele zile, statul a preluat controlul asupra Glitnir și Landsbanki, iar apoi și asupra Kaupthing. Practic, toate cele trei mari bănci ale țării s-au prăbușit în decurs de câteva zile.
Era un colaps uriaș raportat la dimensiunea țării.
Cele trei bănci reprezentau aproximativ 85% din sistemul bancar islandez și aveau active de aproape 900% din PIB.
Ce s-a întâmplat cu oamenii care se îmbogățiseră?
Pentru islandezii care trăiseră boomul, prăbușirea a fost brutală.
Coroana islandeză s-a depreciat puternic, iar persoanele care se împrumutaseră în valute străine au ajuns să aibă datorii mult mai mari raportate la veniturile lor în coroane.
În plus, valoarea acțiunilor și a proprietăților s-a prăbușit.
Vanity Fair relata în 2009 despre islandezi care cumpăraseră case și mașini folosind împrumuturi în yeni sau franci elvețieni. După deprecierea coroanei, valoarea obligațiilor lor crescuse dramatic.
Iar problema nu se limita la persoane fizice.
Companiile de pescuit însele aveau expuneri importante față de bănci. Premierul Geir Haarde avertiza, într-un discurs adresat proprietarilor de nave de pescuit la sfârșitul lui octombrie 2008, că prăbușirea băncilor ridica inclusiv problema creditelor garantate cu cote de pescuit.
Islanda nu a lăsat pur și simplu băncile să dispară
Deși cele trei mari bănci au intrat în colaps, autoritățile au separat operațiunile interne de activele și datoriile problematice.
Au fost create noi instituții bancare care au preluat activele interne funcționale și depozitele interne protejate: New Landsbanki, Arion Bank și Íslandsbanki.
Statul a injectat ulterior capital în noile bănci. În decembrie 2009, contribuția statului la recapitalizarea celor trei instituții a fost de aproximativ 135 de miliarde de coroane islandeze, potrivit guvernului.
În paralel, Islanda a apelat la Fondul Monetar Internațional. FMI a aprobat un program de sprijin de aproximativ 2,1 miliarde de dolari, într-un moment în care țara se confrunta cu o criză valutară și financiară severă.
De la „Wall Street” la întoarcerea la pescuit
Poate cea mai memorabilă parte a poveștii este tocmai contrastul.
În câțiva ani, Islanda trecuse de la o economie cunoscută mai ales pentru pescuit la ambiția de a deveni un centru financiar internațional.
Băncile au crescut de la dimensiuni comparabile cu economia națională la active de multe ori mai mari decât PIB-ul.
Oamenii au început să studieze finanțe, să lucreze în bănci, să facă trading și să se împrumute în valute străine. Unele companii islandeze au cumpărat active și afaceri în străinătate. Iar prosperitatea aparent nelimitată a creat o nouă clasă de oameni foarte bogați.
Apoi, în 2008, sistemul s-a prăbușit.
Pentru unii, revenirea la activitățile tradiționale a devenit literalmente o soluție. Povestea lui Valbjörn din Generation Wealth surprinde cel mai bine acest arc: pescar - angajat în bancă - consum și prosperitate - concediere - întoarcere pe mare.
Și cazul lui Stefan Alfsson, documentat de Vanity Fair, arată că astfel de schimbări de carieră nu au existat doar în lumea filmului.
Într-un sens mai larg, criza islandeză a fost povestea unei economii care a încercat să crească mult mai repede decât îi permiteau dimensiunile și resursele sale financiare.
Pescuitul nu dispăruse niciodată. Dar, pentru câțiva ani, părea că viitorul Islandei nu mai este în mare, ci în bănci.
În octombrie 2008, realitatea a demonstrat cât de repede se poate schimba această impresie.
Cum arată Islanda astăzi, după prăbușirea din 2008
La aproape două decenii de la colapsul bancar din 2008, sistemul financiar islandez este într-o situație foarte diferită. Cele trei mari bănci sunt în prezent bine capitalizate, profitabile și lichide, iar Banca Centrală a Islandei consideră că sistemul financiar are capacitatea de a rezista unor șocuri importante. Testele de stres arată că cele trei bănci importante din punct de vedere sistemic ar putea face față unui șoc sever fără să reducă semnificativ creditarea către clienți.
Economia islandeză a trecut însă printr-o perioadă mai dificilă în ultimii ani. PIB-ul s-a contractat cu 1,3% în 2024, înainte să crească cu 1,3% în 2025. Pentru 2026, FMI estimează o creștere economică de 1,8%. În același timp, inflația rămâne o problemă: FMI estimează o medie de 5,2% pentru 2026, mult peste ținta de 2,5% a Băncii Centrale a Islandei.
Economia s-a diversificat între timp. Pe lângă pescuit și turism, Islanda încearcă să dezvolte sectoare precum acvacultura, biotehnologia, energia regenerabilă și infrastructura digitală. Investițiile în centre de date au contribuit, de asemenea, la activitatea economică recentă.
Sistemul bancar este însă monitorizat atent. Banca Centrală avertizează asupra unor vulnerabilități în anumite sectoare, în special în construcții și turism, în timp ce riscurile legate de securitatea cibernetică și infrastructura financiară au crescut. Totuși, nivelul datoriilor gospodăriilor și companiilor este în general redus, iar creditele neperformante rămân scăzute.