Antena 3 CNN Externe Trump anunță demisia purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt: „Va deveni unul dintre principalii mei consilieri externi”

Trump anunță demisia purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt: „Va deveni unul dintre principalii mei consilieri externi”

Andrei Paraschiv
4 minute de citit Publicat la 11:04 13 Aug 2026 Modificat la 11:04 13 Aug 2026

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, îşi va părăsi funcţia la sfârşitul lunii, a anunţat, miercuri, Preşedintele Donald Trump. „Karoline va deveni acum unul dintre principalii mei consilieri externi și o voce influentă în cadrul Partidului Republican”, a transmis Trump, notează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Leavitt va fi consilier de comunicare externă şi se va ocupa în cadrul partidului de modelarea viitorului mişcării «Make America Great Again»”, a precizat Trump.

„Minunata noastră purtătoare de cuvânt a Casei Albe și una dintre cele mai de încredere colaboratoare ale mele, Karoline Leavitt, își va părăsi funcția la sfârșitul lunii pentru a putea petrece mai mult timp alături de frumoșii ei copii mici și de familie, o decizie pe care o înțeleg și o respect pe deplin. Karoline va deveni acum unul dintre principalii mei consilieri externi și o voce influentă în cadrul Partidului Republican, pe măsură ce ne străduim să sfidăm istoria și să câștigăm în mod decisiv alegerile de la jumătatea mandatului.

Karoline a fost o adevărată lideră la Casa Albă și a făcut o treabă fenomenală luptând pentru dreptate, libertate și independență încă din 2018, inclusiv în cadrul campaniei noastre istorice de realegere din 2024. Karoline a fost una dintre cele mai bune purtătoare de cuvânt ale Casei Albe din istoria acestei funcții. Îți mulțumesc, Karoline, pentru munca excelentă depusă”, este mesajul integral postat de Donald Trump pe Truth Social.

Într-o postare separată, Leavitt, în vârstă de 28 de ani, a menţionat că îşi propune să petreacă mai mult timp cu copiii ei mici: în mai a născut o fiică, al doilea copil al său, întorcându-se recent dintr-un scurt concediu de maternitate, şi mai are un băiat născut în 2024.

Leavitt însăşi şi-a calificat rolul de la Casa Albă ca fiind „onoarea şi aventura unei vieţi”. Ea s-a alăturat campaniei lui Trump din 2024 şi a ocupat funcţia de purtătoare de cuvânt de tranziţie înainte ca Trump să o aleagă oficial. A fost cea mai tânără persoană numită în acest rol.

Şi după naşterea primului său copil, Karoline Leavitt a revenit la muncă în echipa de campanie a lui Donald Trump după doar câteva zile, o revenire grăbită de tentativa de asasinat asupra candidatului republican din 13 iulie 2024.

„Puţini s-ar putea sau se vor compara vreodată cu Karoline”, a subliniat Harrison Fields, fostul secretar de presă adjunct al lui Trump.

„Nu numai că vorbea fluent limba lui Trump, dar ştia şi cum să hrănească bestia media într-un mod viclean, îndrăzneţ şi de succes, şi care, cel mai important, a fost pe placul publicului ei: preşedintele”, a adăugat el.

Purtând adesea o cruce vizibilă, tânăra catolică nu ezita să polemizeze cu mass-media tradiţionale, de la pupitrul celebrei săli de presă cu decor albastru.

În perioada de un an şi jumătate petrecută în funcţie, Leavitt şi directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, au transformat abordarea administraţiei faţă de mass-media într-un mod pe care unii dintre aliaţii lui Trump le-au aclamat, iar susţinătorii presei libere le-au criticat.

Administraţia Trump a început să selecteze personal jurnaliştii care primesc acces la preşedinte, abandonând vechiul sistem instituit de Asociaţia Corespondenţilor de la Casa Albă, independentă. „Grupul de presă” era în mod tradiţional creat prin rotaţie de grupul din industrie pentru a asigura accesul uniform al instituţiilor media la preşedinte şi pentru a putea face cunoscute activităţile sale publicului, dar şi altor jurnalişti care nu puteau participa la întâlniri mai restrânse.

Biroul de presă al administraţiei Trump a creat în sala pentru conferinţe de presă un loc special pentru „noile media”, oferind astfel podcasturilor şi publicaţiilor digitale emergente un rol mai important în reflectarea activităţii preşedinţiei. Unii susţinători ai libertăţii presei au salutat această iniţiativă, considerând-o o recunoaştere a schimbărilor din peisajul mediatic.

Alţii au criticat-o însă, văzând în ea un instrument pe care administraţia l-ar putea folosi pentru a recompensa publicaţiile care relatează evenimentele într-un mod considerat favorabil.

Leavitt părăseşte Casa Albă într-un moment în care oficialii administraţiei se confruntă cu dezvăluiri apărute săptămâna aceasta în Washington Post potrivit cărora Trump a folosit ca paravan un avion care transporta membri ai cabinetului, personal şi jurnalişti, la plecarea de la Summit-ul NATO din Turcia, în iulie, fiind transferat din aeronava prezidenţială într-un avion militar, unde a ajuns ascuns într-un camion de aprovizionare, fiind o manevră de disimulare decisă din cauza unei ameninţări de asasinat din partea Iranului.

Jurnaliştii şi membrii personalului aflaţi în avionul iniţial nu au ştiut nimic despre manevră, o îndepărtare semnificativă de la practicile obişnuite.

În plus, plecarea ei vine cu puţin timp înaintea alegerilor parţiale cruciale din noiembrie şi într-un moment în care popularitatea preşedintelui SUA este în continuă scădere.

France Presse mai notează că Leavitt a candidat fără succes pentru un loc în Congres în 2022 şi, potrivit site-ului de ştiri NOTUS, care citează documente financiare, a acceptat donaţii în valoare de 200.000 de dolari care depăşeau limitele legale în timpul campaniei sale şi nu le-a declarat ulterior.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole