Un cetăţean a sunat miercuri la 112 şi a anunţat căderea unui obiect din atmosferă peste o casă din localitatea Berleşti, motiv pentru care ISU Brăila a trimis la faţa locului echipajul pirotehnic şi pe cel de cercetare chimică, biologică, radiologică şi nucleară, transmite Agerpres.
Angajaţii ISU sosiţi la locul evenimentului au constatat că, în realitate, se produsese o explozie la o butelie, informează ISU Brăila.
„Evenimentul a fost anunţat la apelul unic de urgenţă 112 de către un cetăţean, care a comunicat faptul că ar fi căzut un obiect din atmosferă, fapt care nu s-a confirmat. Astăzi, 12.03.2025, ora 13:10, Garda de intervenţie Ianca a fost alertată şi s-a deplasat cu o ASAS şi o ambulanţă SMURD în localitatea Berleşti (UAT Ianca), unde la o locuinţă, în urma unei acumulări de gaze de la o butelie care alimenta un aparat de gătit, a avut loc o explozie neurmată de incendiu. În sprijinul echipajelor de la Garda de intervenţie Ianca s-au deplasat de la Detaşamentul 1 de pompieri Brăila echipajul pirotehnic şi cel de cercetare chimică, biologică, radiologică şi nucleară”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.
Cauza probabilă care a dus la producerea exploziei a fost o improvizaţie la instalaţia electrică dintr-o bucătărie.
Proprietarul, în vârstă de 56 ani, a suferit arsuri minore la o mână şi a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, refuzând transportul la spital.
A fost afectat acoperişul din ţiglă pe o suprafaţă de 15 mp şi un perete din paiantă.