Descoperit în Australia, un minuscul cristal de zircon, care poate încăpea pe vârful unui deget, a fost datat ca având o vechime de 4,404 miliarde de ani. Acesta provine din aproximativ aceeași perioadă în care, potrivit unui studiu din 2025, Luna însăși și-a încheiat procesul de cristalizare, relatează Space Daily.
O fărâmă din Pământul antic și Luna noastră nou-născută s-ar fi putut forma la câteva momente distanță una de cealaltă, schimbând modul în care oamenii de știință înțeleg începuturile violente ale tânărului Sistem Solar.
În regiunea Jack Hills, aflată în statul Australia de Vest, un grăunte de zircon, suficient de mic pentru a încăpea pe vârful unui deget a fost datat ca având o vechime de 4,404 miliarde de ani. Iar un studiu din 2025 plasează momentul final al cristalizării Lunii aproape exact în aceeași perioadă cu formarea acestui cristal străvechi de zircon.
Conform sursei citate, acesta este unul dintre cele mai vechi fragmente cunoscute de pe Pământ și ar putea avea aproximativ aceeași vârstă cu Luna în forma sa finală sau o vârstă foarte apropiată de aceasta.
Un cristal de zircon cu puţin mai mare decât un acarian de praf
Minusculul cristal de zircon în cauză a fost identificat pentru prima dată de Simon Wilde și colegii săi, care i-au stabilit vârsta folosind geocronologia uraniu-plumb (U-Pb) și au publicat rezultatul în revista Nature în 2001.
Studiile ulterioare ale echipei lui John Valley de la Universitatea Wisconsin-Madison, folosind tomografia cu sondă atomică, au confirmat vârsta în 2014, după ce unii cercetători au pus la îndoială dacă metoda inițială de datare putea fi considerată de încredere în aceste condiții extreme.
Cristalul, în sine, măsoară aproape 400 de micrometri în diametru – cam cât lățimea unui acarian de praf de casă sau a câtorva fire de păr uman strânse laolaltă.
Grăuntele de zircon emite o lumină albastră atunci când este lovit de un fascicul de electroni, deși, privit cu ochiul liber, pare roșu translucid, au mai scris jurnaliştii de la Space Daily.
Zirconul supraviețuiește unor condiții care distrug aproape orice altceva. El rezistă la topire, intemperii și modificări chimice suficient de bine, încât un grăunte poate fi purtat de un râu, îngropat timp de miliarde de ani și să păstreze în continuare o înregistrare intactă a momentului în care s-a cristalizat pentru prima dată. Această durabilitate este motivul pentru care cristalele de zirconiu din regiunea Jack Hills există și pot fi studiați.
Granulele au rezultat prin eroziunea unei roci care are ea însăși o vechime de aproximativ 3 miliarde de ani, însă cristalele de zirconiu, prinse în interior, erau deja străvechi în momentul formării rocii-gazdă.