Antena 3 CNN Sport Un fost jucător celebru al lui Dinamo s-a sinucis

Un fost jucător celebru al lui Dinamo s-a sinucis

Internaţionalul sârb de handbal Novak Boskovic, fost jucător la Dinamo Bucureşti în sezonul 2017/2018, s-a împuşcat mortal în cap în casa familiei sale din Crvenka, din nordul Serbiei, relatează presa locală, citată de EFE.

Boskovic, 29 ani, s-a sinucis cu ajutorul unui pistol pe care îl deţinea în mod legal. Jucătorul nu mai avea angajament, după ce anii trecuţi evoluase la Tatabanya (Ungaria) şi în Israel, la Maccabi Tel Aviv şi Hapoel Rishon Lezion. În 2016, el a făcut parte din lotul Serbiei la Campionatul European 2016, unde a ocupat locul 15.

Tragedia a avut loc duminică în curtea casei în care locuia alături de soţia sa şi de o fetiţă de 6 luni.

Mama jucătorului, Jela, a declarat pentru ziarul Novosti că nu înţelege motivele suicidului: ''Încerc să înţeleg de ce a făcut-o, dar nu găsesc motive. Avea o familie frumoasă, o carieră de succes, era mulţumit de viaţă''.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!