Antena 3 CNN Actualitate Locale Un polițist din Târgu-Jiu este anchetat într-un dosar de proxenetism. Tatăl lui, un afacerist cunoscut, apare în anchetă

Un polițist din Târgu-Jiu este anchetat într-un dosar de proxenetism. Tatăl lui, un afacerist cunoscut, apare în anchetă

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 10:31 05 Noi 2025 Modificat la 11:33 05 Noi 2025
Împotriva agentului din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Tg-Jiu a fost dispusă măsura controlului judiciar. Sursa foto: captură video Antena 3 CNN

Un polițist din Târgu-Jiu este anchetat într-un dosar de proxenetism, după ce ar fi colectat chiria din apartamente folosite pentru practicarea prostituției. Surse Antena 3 CNN susțin că agentul mergea să încaseze banii chiar în uniforma de serviciu. Iar locuințele vizate de oamenii legii aparțin tatălui său, un cunoscut om de afaceri. Procurorii l-au pus sub control judiciar pe poliţist.

Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, au descins în forță, marți dimineața, la mai multe locații din oraş, dar și din București. Perchezițiile au vizat imobile deținute de un cunoscut om de afaceri din Târgu-Jiu, în care, potrivit unor surse Antena 3 CNN, erau cazate tinere care practicau prostituția.

Implicat în anchetă se află şi un agent de la Poliţia din municipiul Târgu-Jiu, care este fiul afaceristului ce deţine imobilele închiriate în regim hotelier şi în care tinerele îşi desfăşurau activitatea. 

"Poliţistul era cel care colecta sumele de bani şi, de cele mai multe ori, acesta venea îmbrăcat chiar în uniforma de serviciu. De asemenea, există informaţii că agentul implicat se bucura de protecţie din partea şefilor din Poliţie, care nu erau străini de activitatea lui", a spus Gabriela Mladin, corespondent Antena 3 CNN.

În prezent, în dosar se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, iar împotriva polițistului a fost dispusă măsura controlului judiciar. Ancheta este în plină desfășurare și nu este exclusă extinderea cercetărilor și cu privire la alte fapte de natură penală care decurg din încasarea unor sume consistente de bani, din chirie pentru apartamentele puse la dispoziție prostituatelor.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole