Antena 3 CNN Actualitate Un poliţist este cercetat penal după ce a fost prins beat la volan în Galaţi. El se afla în timpul său liber

Un poliţist este cercetat penal după ce a fost prins beat la volan în Galaţi. El se afla în timpul său liber

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 10:09 27 Aug 2025 Modificat la 12:20 27 Aug 2025
Comisarului de poliţie i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcolemiei. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Un poliţist este cercetat penal după ce a fost prins băut la volan pe un drum din judeţul Galaţi. În vârstă de 41 de ani, bărbatul se afla în timpul liber, la volanul maşinii personale, potrivit Antena 3 CNN.

Agentul este, de fapt, un comisar de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Tecuci, care a fost prins beat la volan pe DN 25, în zona comunei Tudor Vladimirescu din Galaţi.

"Incidentul s-a petrecut în weekend, în timpul unui control de rutină. Poliţistul, în vârstă de 41 de ani, se afla în timpul său liber şi se afla la volanul autoturismului personal. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0, 5 mg/l alcool pur în aerul expirat", a spus Cosmin Criste, corespondent Antena 3 CNN. 

Ulterior, poliţistul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcolemiei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise. Potrivit Antena 3 CNN, cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, întrucât poliţistul are calitatea de organ de poliţie judiciară.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole