Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr de 22 de ani a murit călcat de metrou la stația Piața Unirii 2 din București. Circulația garniturilor de tren este afectată

Un tânăr de 22 de ani a murit călcat de metrou la stația Piața Unirii 2 din București. Circulația garniturilor de tren este afectată

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 16:32 12 Mar 2026 Modificat la 17:22 12 Mar 2026
Un tânăr a murit călcat de metrou la stația Piața Unirii din București, 12 martie 2026. Sursa foto: Martor via Antena 3 CNN

Un tânăr de 22 de ani a murit, joi, după ce a fost prins sub o garnitură de metrou în stația Piața Unirii 2 din București. Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei, însă aceasta era deja decedată.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București–Ilfov (ISU B-IF), echipajele de intervenție au fost solicitate pentru scoaterea unei persoane de sub trenul de metrou. După deconectarea rețelei de electricitate, salvatorii au reușit să extragă victima de sub garnitură, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

La intervenție au participat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, echipe din cadrul Detașamentului Special de Salvatori și un echipaj SMURD.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, printre care pompieri, SMURD, jandarmi și echipe de descarcerare.

Circulația metrourilor în apropierea stației se desfășoară cu dificultate.

Polițiștii au deschis o anchetă și investighează circumstanțele în care s-a produs tragedia. Din primele informații, se pare că tânărul s-ar fi aruncat pe șine.

Comunicatul DGPMB

Astăzi, 12 martie 2026, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, în jurul orei 15.30, despre un incident, în care o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a trenului, când acesta intra în stația Piața Unirii 2.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul structurii și echipaje de prim ajutor, care au intervenit pentru extragerea persoanei în cauză, un tânăr în vârstă de 22 de ani.

În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, din nefericire, a fost declarat decesul tânărului în cauză.

Activitățile sunt în desfășurare, iar cercetările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public - Serviciul Poliție Metrou, pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs incidentul.

Persoanele care suferă de depresie și anxietate pot găsi sprijin în abordarea sănătății mintale și emoționale, la primul hub antidepresie din România, la TEL VERDE 0374.456.420, disponibil 24 de ore din 24. De asemenea, cei care prezintă impulsuri suicidale, sau familiile acestora, pot găsi asistență la Alianța Română de Prevenție a Suicidului, la telefon 0800 801 200, în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, sau, 24/7, prin email la sos@antisuicid.ro

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole