Antena 3 CNN Externe Mapamond Vacanță de coșmar în Grecia: Victoria a stat 42 de zile în comă după ce a fost mușcată de o căpușă. Acum are pierderi de memorie

Vacanță de coșmar în Grecia: Victoria a stat 42 de zile în comă după ce a fost mușcată de o căpușă. Acum are pierderi de memorie

I.C.
5 minute de citit Publicat la 16:47 01 Aug 2026 Modificat la 16:56 01 Aug 2026
Victoria a stat 42 de zile în comă după ce a fost mușcată de o căpușă. Foto: Getty Images

O femeie a rămas cu pierderi de memorie și crize convulsive și trebuie să ia până la 18 pastile pe zi, după ce o mușcătură de căpușă suferită în timpul unei vacanțe în Grecia a făcut-o să intre în comă pentru aproape șase săptămâni, scrie BBC.

Victoria Stellas, din Anglesey, a început să aibă simptome asemănătoare gripei în timp ce se afla pe insula Syros, în 2019. După ce s-a întors acasă, a început să aibă crize convulsive în timpul nopții. A ajuns la spital, însă „nimeni nu știa ce are”. Medicii i-au făcut un RMN, apoi au transportat-o cu elicopterul la Walton Centre din Liverpool, unde a fost plasată în comă indusă timp de 42 de zile.

Victoria a fost diagnosticată ulterior cu encefalită transmisă de căpușe, o inflamație a creierului care poate fi fatală. „Mi-a schimbat complet viața. În afară de serviciu, nu mai ies atât de mult”, a povestit femeia în vârstă de 51 de ani.

Victoria, mamă a unui copil, crede că a fost mușcată de căpușă în timp ce se afla la locuința cumnatului său, care crește capre, animale ce pot atrage căpușe. „Aveam crize convulsive încontinuu și nimeni nu știa ce se întâmplă. Era o infecție neobișnuită și cred că nu aveau specialiștii necesari pentru a o diagnostica. În total, au fost aproximativ șase luni de la internare și până la încheierea tratamentului de după. Uneori prefer pur și simplu să tac. Înainte eram o persoană foarte sociabilă”, a spus ea.

Din cauza problemelor de sănătate, Victoria și-a pierdut atât locul de muncă dintr-un pub, cât și postul de asistent didactic la o școală pentru copii cu cerințe educaționale speciale și dizabilități.

„Spuneți-mi un loc de muncă pentru care nu ai nevoie de memorie. Tot ce faci în viață depinde de memorie: cumpărăturile, serviciul, călătoriile. Când m-am întors acasă și am încercat să revin la serviciul meu de asistent didactic, nu-mi mai aminteam numele copiilor din diferitele clase și nici pe cele ale colegilor. Îi recunoșteam pe toți, dar nu-mi aminteam cum îi cheamă. Este o problemă pe care o am și în prezent”, a povestit Victoria.

Potrivit serviciului public de sănătate din Marea Britanie, NHS, encefalita transmisă de căpușe este o infecție virală răspândită prin mușcăturile căpușelor întâlnite în Europa, Rusia și în unele regiuni din China și Japonia. Riscul de infectare în Regatul Unit este foarte scăzut, la fel și riscul ca o persoană mușcată să dezvolte o formă gravă a bolii.

La aproximativ o săptămână după mușcătură pot apărea oboseală, dureri de cap și semne ale unei infecții, printre care crize convulsive, confuzie, vorbire neclară sau pierderea mobilității într-o parte a corpului. NHS recomandă ca persoanele care intenționează să desfășoare activități în țări unde infecția este răspândită să se vaccineze împotriva encefalitei transmise de căpușe cu cel puțin o lună înainte de călătorie.

Public Health Wales a transmis că în Țara Galilor nu a fost înregistrat niciun caz în care o persoană să fi fost diagnosticată cu această boală după ce a fost mușcată de o căpușă pe plan local. În schimb, în Anglia și Scoția au fost identificate, din 2019, „un număr mic de cazuri contractate local”.

Victoria s-a născut și a crescut în Grecia, înainte de a se muta în Țara Galilor la vârsta de cinci ani. Se întoarce în fiecare an în Grecia, în vacanță, însă spune că nu știa că există un vaccin împotriva acestei infecții. Femeia speră ca povestea ei să îi ajute pe oameni să înțeleagă mai bine pericolul și îi îndeamnă pe cei care călătoresc în zone cu risc, mai ales dacă petrec timp în păduri sau în apropierea animalelor, să se vaccineze. O dată pe an, le povestește studenților de la Universitatea Bangor prin ce a trecut.

Acum, Victoria ia până la 18 pastile pe zi

În prezent, Victoria ia între 15 și 18 pastile pe zi și a fost nevoită să găsească diferite metode prin care să-și amintească ce are de făcut în viața de zi cu zi. Crizele convulsive nocturne „nu mai sunt la fel de dese ca înainte”, a spus ea. „Acum dorm cu mama mea. Sunt norocoasă că am familia și prietenii, care m-au sprijinit în toți acești ani.”

Liz Stellas, mama Victoriei, a declarat că oamenii trebuie să fie foarte atenți la lucrurile care par inofensive, dar care, în realitate, pot fi periculoase. „Mușcăturile de insecte îți pot schimba profund viața. Nu cred că oamenii sunt conștienți de acest lucru”, a spus ea.

Vaccinul împotriva encefalitei transmise de căpușe nu este disponibil prin NHS și poate fi obținut doar contra cost, prin clinici specializate în medicina de călătorie și prin anumite farmacii.

Public Health Wales recomandă ca persoanele care petrec timp în zone în care pot exista căpușe să poarte bluze cu mâneci lungi și pantaloni lungi, să folosească pe pielea expusă un repelent care conține DEET și să rămână, pe cât posibil, pe traseele marcate.

„După ce ați petrecut timp în aer liber, este important să vă verificați corpul, hainele și animalele de companie și să îndepărtați cât mai repede orice căpușă prinsă de piele, cu ajutorul unui instrument special sau al unei pensete cu vârf subțire. Îndepărtarea rapidă reduce riscul apariției unor infecții transmise de căpușe”, a transmis instituția.

Profesorul Benedict Michael, de la Universitatea din Liverpool, specialist în infecții transmise de la animale la oameni, a declarat că numărul cazurilor de encefalită transmisă de căpușe a crescut în întreaga lume în ultimii 30 de ani, însă în Regatul Unit au fost înregistrate „foarte puține”. Deși boala apare mai des în Europa și în estul Asiei, profesorul spune că ar fi „prea general” să fie indicate anumite zone drept principale focare.

El a adăugat că situații precum cea prin care a trecut Victoria sunt, „din fericire, relativ rare”. „În general, aproximativ 3% dintre persoanele infectate ajung să dezvolte o complicație la nivelul creierului. Restul de 97% fie nu au deloc simptome, fie trec printr-o perioadă relativ scurtă, dar neplăcută, cu manifestări severe asemănătoare gripei”, a explicat profesorul.

„Este o boală importantă, pentru că nu avem tratamente antivirale eficiente împotriva ei. Atunci când cineva dezvoltă encefalită, cum s-a întâmplat în cazul Victoriei, tratamentul se concentrează în principal pe menținerea pacientului în siguranță și pe prevenirea crizelor convulsive și a altor complicații. Este cu atât mai important cu cât boala poate fi prevenită prin vaccinare. Tocmai de aceea credem că este necesar ca oamenii să știe despre ea”, a mai spus Benedict Michael.

Etichete: Grecia capusa coma
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole