Antena 3 CNN › Economic › Vânzările de pompe de căldură explodează în Europa, după ce mai multe state au redus taxele pe electricitate

Vânzările de pompe de căldură explodează în Europa, după ce mai multe state au redus taxele pe electricitate

A.N.
3 minute de citit Publicat la 08:12 29 Sep 2026 Modificat la 08:12 29 Sep 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

Vânzările de pompe de căldură pentru locuințe au crescut cu 11% în Europa în primele șase luni ale anului. Războiul din Iran a aruncat în aer prețurile petrolului și gazelor, iar unele țări au redus taxele pe electricitate, scrie The Guardian.

Proprietarii de locuințe din 12 țări europene au cumpărat 1,16 milioane de pompe de căldură, față de 1,05 milioane în prima jumătate a lui 2025, potrivit Asociației Europene a Pompelor de Căldură (EHPA).

Închiderea de facto a Strâmtorii Ormuz de către Iran, o rută maritimă esențială, a perturbat grav transporturile de petrol și gaze. În ultima parte a lunii aprilie, prețul țițeiului a urcat până la 126 de dolari pe baril.

La scurt timp după atacurile americano-israeliene asupra Iranului din 28 februarie, care au declanșat războiul, Comisia Europeană a publicat un plan prin care încurajează guvernele din UE să reducă taxele pe electricitate. Scopul: accelerarea tranziției de la combustibilii fosili, petrol și gaze, la surse regenerabile.

Prețurile uriașe la energie și modificările fiscale au alimentat creșterea vânzărilor de pompe de căldură în acest an, spune EHPA. Asociația susține de mult timp că succesul acestor sisteme de încălzire depinde în mare măsură de prețul electricității.

Pompele de căldură nu produc căldură prin arderea unui combustibil. Ele transferă energia termică dintr-un loc în altul și pot fi folosite atât pentru încălzirea, cât și pentru răcirea locuinței.

În planul său de acțiune pentru electrificare, Comisia arată că taxarea electricității nu ar trebui să depășească taxarea gazului. Bruxelles-ul vrea, de asemenea, să modifice tarifele de rețea plătite de consumatori prin facturi, astfel încât să recompenseze soluțiile flexibile, precum pompele de căldură.

Potrivit EHPA, vânzările au crescut în țările care au redus taxele pe electricitate. În Germania, datorită unei scheme de subvenții, pompele de căldură au devenit cea mai instalată tehnologie de încălzire.

Cele 12 țări incluse în analiză sunt Austria, Belgia, Elveția, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia și Suedia.

„Europa renunță la dependența de un drog toxic și scump, venit de la furnizori dubioși: gazul. Cu cât electricitatea devine mai repede cea mai accesibilă soluție, cu atât vom ajunge mai repede la energie curată.

Soluția? Reducerea taxelor pe electricitate și mutarea lor pe combustibilii fosili. Comisia Europeană a spus-o clar – acum toate guvernele din UE trebuie să o pună în practică, urmând exemplul Țărilor de Jos și al Belgiei”, a declarat Paul Kenny, directorul general al EHPA.

Analiza asociației arată că electricitatea este adesea taxată mai mult decât gazul, ceea ce îi scumpește considerabil prețul. În Regatul Unit, electricitatea costă de peste patru ori mai mult decât gazul, la fel ca în Belgia. Singura țară unde raportul este și mai mare este România: aici, electricitatea este de cinci ori mai scumpă decât gazul.

EHPA avertizează că statele care taxează electricitatea mai mult decât gazul adoptă mai lent pompele de căldură și rămân mai dependente de combustibilii fosili. Exemplul dat este Belgia, unde gradul de adoptare rămâne scăzut. Totuși, guvernul belgian a anunțat modificări fiscale pentru 2026, care vor reduce costul electricității cu 3% și vor crește costul gazului cu 3%.

Separat, un studiu de doi ani realizat de Centre for Net Zero, cu sediul la Londra, arată că instalarea de panouri solare și a unei baterii într-o locuință din Regatul Unit aduce economii medii de 681 de lire sterline pe an. Facturile anuale ale familiilor care au primit gratuit panouri solare și o baterie au scăzut cu aproape două treimi (62%), potrivit datelor de la contoarele inteligente folosite pentru calculul facturilor. Informația a fost relatată inițial de The Times.

Marea Britanie a înregistrat în prima jumătate a acestui an mai multe instalări noi de panouri solare decât în orice alt semestru din 2011 încoace, potrivit datelor guvernamentale publicate în iulie.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole