Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Vladimir Putin a demis un ministru de la Moscova chiar de ziua de naștere a acestuia

Vladimir Putin a demis un ministru de la Moscova chiar de ziua de naștere a acestuia

Președintele rus Vladimir Putin l-a demis, prin decret, pe adjunctul ministrului rus de Externe.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Este vorba despre Oleg Syromolotov (foto), însărcinat cu combaterea terorismului.

Publicat vineri, decretul prezidențial de eliberare din funcție intră în vigoare în ziua semnării documentului.

Tot vineri, Syromolotov a împlinit 70 de ani.

Citește și: Volodimir Zelesnki, întâlnire de gradul trei cu aliatul lui Putin în Arabia Saudită

Agenția rusă TASS menționează că 70 de ani este vârsta de pensionare pentru anumite categorii de funcționari publici, dar nu spune explicit că acesta este motivul pentru care a fost eliberat din funcție oficialul rus.

Acesta s-a născut în data de 19 mai 1953 în Letonia de astăzi, care, pe atunci, făcea parte din URSS.

Potrivit TASS, Syromolotov a ocupat, în perioada 1979-1998, funcții operative și executive în cadrul organelor de securitate ale statului rus.

În perioada 2000 - 2004, a fost director adjunct al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) și șef al Departamentului de contrainformații din cadrul a FSB.

Ministerul Apărării de la Londra: "Putin le-a interzis militarilor de rang înalt să demisioneze"

Din 2015, a ocupat funcția de adjunct al ministrului de Externe pentru combaterea terorismului. Syromolotov deține gradul de general de armată.

Conform analiștilor occidentali, decizia de demitere a acestui ministru este stranie, în condițiile în care Putin le-ar fi interzis oficialilor de rang înalt din armată să demisioneze.

Potrivit Ministerului Apărării de la Londra, interdicția de a demisiona vizează o categorie largă de oficiali, de la liderii militari regionali, până la Administrația Prezidențiala rusă.

Asta, în condițiile în care, conform analiștilor militari britanici, mulți oficiali ruși se arată, în particular, extrem de sceptici cu privire la soarta războiului din Ucraina.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept