Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski îl acuză pe Putin că încearcă să se „sustragă” de la negocierile de pace: „Asta e sfidarea Rusiei”

Volodimir Zelenski îl acuză pe Putin că încearcă să se „sustragă” de la negocierile de pace: „Asta e sfidarea Rusiei”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 14:00 22 Aug 2025 Modificat la 14:00 22 Aug 2025
Foto: Getty Images

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îl acuză pe Vladimir Putin că încearcă să se „sustragă” de la întâlnirea pe care ar trebui să o aibă cu el pentru negocieri de pace, așa cum a cerut Donald Trump. Zelenski spune că regimul de la Kremlin „nu vreau cu niciun chip să oprească acest război”, conform The Guardian.

Zelenski a arătat și spre faptul că statul agresor continuă să bombardeze Ucraina în forță, deși din punct de vedere retoric susține că vrea o încetare a conflictului.

Rușii ar fi atacat inclusiv clădirile unei companii americane în Mukacevo. Recent, războiul hibrid al Kremlinului s-a intensificat în țări NATO precum Polonia și Lituania.

„Acestea nu sunt accidente, sunt sfidarea Rusiei”.

„Ne așteptăm ca partenerii noștri să răspundă de o manieră principială. Acest război trebuie să înceteze. Presiunea trebuie exercitată asupra Rusiei pentru a opri războiul. Putin înțelege doar forța și presiunea”, a spus președintele ucrainean.

El a profitat imediat și de sugestiile lui Trump pentru o abordare mai ofensivă. Joi, pe rețelele sociale, Trump a părut să-și verse din nou frustrarea față de obstrucționarea procesului de pace de către Rusia și l-a criticat pe Joe Biden că „nu a lăsat Ucraina să lupte împotriva Rusiei”.

„Este foarte greu, dacă nu imposibil, să câștigi un război fără să ataci țara invadatoare. E ca o echipă grozavă de sport care are o apărare fantastică dar nu are voie să joace ofensiv.

Așa nu ai nicio șansă să câștigi. E la fel și cu Ucraina și Rusia. Coruptul și groaznic de incompetentul Joe Biden nu a permis Ucrainei să dea lovituri, doar să se apere. Cum a mers asta? Vedem vremuri interesante înainte”, a scris Donald Trump.

Răspunsul lui Zelenski a venit imediat.

„Desigur, vom continua să facem tot ce putem pentru a ne apăra țara și poporul. Președintele Trump are dreptate pe deplin – asta nu se poate face doar cu apărare. Între timp, nu vrem să încetinim nici calea diplomatică, așa că vrem negocieri pentru a aduce pacea mai aproape”, a declarat el.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole