Alegeri SUA 2020. Alina Anghel a vorbit cu David Levine (Alianţa pentru Garantarea Democraţiei) despre alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.
Alina Anghel şi Bianca Guruita au realizat un interviu online cu Stacie Borrello, cu privire la ce se întâmplă şi ce urmează să se întâmple în Statele Unite ale Americii, după alegerile prezidenţiale.
Alegeri SUA 2020. Alina Anghel şi Bianca Guruita i-au luat un interviu lui Dale Hedin, cu privire la subiectul fraudării alegerilor prezidenţiale din SUA.
Candidatul democrat Joe Biden, conducea, miercuri dimineaţă, competiţia pentru Casa Albă, înregistrând la ora 9, ora României, 220 voturi electorale, în comparaţie cu Donald Trump, 213. Biden urma să facă o declaraţie cu privire la scrutin, prima de acest fel după închiderea urnelor.
În mai puţin de două săptămâni, vom afla cine va fi preşedintele SUA în următorii patru ani. Mai sunt doar zece zile până la alegerile prezidenţiale iar cursa pentru Casa Albă este mai intensă ca oricând.
A început programul Diversity Visa, cunoscut în trecut ca "Loteria Vizelor 2020", program care permite acordarea vizei de imigrare pe criterii de diversitate.
Donald Trump este din nou criticat după ce, ajuns la Casa Albă după trei zile de spitalizare, şi-a scos masca, pentru a saluta echipajul elicopterului care-l adusese de la Centrul Medical Walter Reed.
Donald Trump se plictiseşte în spital. S-ar fi plâns consilierilor că este sătul să tot urmărească seria de comentarii care se fac pe seama bolii lui şi că vrea să revină la Casa Albă.
A început numărătoarea inversă! Cursa prezidențială de peste Ocean este mai intensă ca oricând. Dezbateri, dezvăluri, acuzații, intrigi, totul, pentru o miză uriașă: fotoliul prezidențial de la Casa Albă!
Cursă prezidenţială intensă peste Ocean. În timp ce Donald Trump spune de-a dreptul că nu va recunoaşte rezultatul alegrilor în caz că Joe Biden va ieşi câştigător, şi creează o controversă răsunătoare, autorităţile din statul New York spun că "nu au încredere" în administraţia Trump şi vor verifica fiabilitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 validate de Washington, înainte de a le distribui populaţiei.
Declaraţii incendiare peste Ocean. Preşedintele american Donald Trump a dat de înţeles că, în eventualitatea în care va pierde alegerile, nu va susţine un transfer paşnic al puterii.
Jurnaliştii de peste Ocean au aflat care sunt subiectele despre care vor vorbi cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din SUA, în cadrul primei dezbateri.
Alegeri SUA 2020. Luptă acerbă pentru nominalizarea unui judecător la Curtea Supremă din Statele Unite, înainte de alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.
Cursă electorală strânsă în Statele Unite. În vreme ce ambii candidaţi la preşedinţie fac sprint spre linia de sosire, mai multe controverse animă peisajul electoral american.
Campania electorală continuă în forţă peste Ocean. Fiecare dintre cei doi candidaţi, cu viziuni complet diferite asupra lumii, încearcă să convingă electoratul indecis, cu mai puţin de două luni până la alegerile prezidenţiale.
Campanie electorală în forţă peste Ocean. Cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al Statelor Unite fac turul statelor cheie, în incercarea de a covinge electoratul încă nehotărât să le acorde votul. Există câteva subiecte preferate de candidaţi şi aduse în discuţie cu fiecare ocazie.