Antena 3 CNN Campanii WikiLeaks Wikileaks: În 2005, Băsescu intervenea la Curtea Constituţională

Wikileaks: În 2005, Băsescu intervenea la Curtea Constituţională

Wikileaks: În 2005, Băsescu intervenea la Curtea Constituţională
Sursa foto: Foto: Mediafax
04 Apr 2011   •   16:48

În data de 11 iulie 2005, la mai puţin de un an de zile de la alegeri, Traian Băsescu discuta cu noul însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, Mark Taplin, despre demisia Guvernului Alianţei PDL-PNL şi o posibilă intervenţie la Curtea Constituţională, arată o telegramă WikiLeaks, citată de Jurnalul Naţional.

În perioada respectivă, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu îşi anunţa demisia pentru a se organiza alegeri anticipate.

Traian Băsescu îi spunea reprezentantului american că a discutat la Curtea Constituţională despre o eventuală revizuire a deciziei care a condus la demisia Guvernului. Şeful statului susţinea că va încerca să găsească o soluţie chiar dacă Uniunea Europeană este de împăcată cu ideea alegerilor anticipate.

Apoi, "preşedintele a adăugat că în această dimineaţă (n.r. – 11 iulie 2005) el a avut un dialog la Curtea Constituţională pentru a determina dacă aceasta ar putea să-şi revizuiască decizia (asupra pachetului de reforme judiciare) care a dus la demisia Guvernului. El a adăugat că dacă ar primi un acord acceptabil de la Curtea Constiţională, ar putea încuraja Cabinetul să rămână pe poziţii (...)”.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close