Antena 3 CNN Coronavirus Elevii din Israel vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 în timpul orelor

Elevii din Israel vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 în timpul orelor

Israelul a anunțat luni că vrea să îşi vaccineze elevii împotriva noului coronavirus în timpul orelor de curs odată cu începerea noului an şcolar, preconizată pentru 1 septembrie.

Elevii din Israel vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 în timpul orelor
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    23 Aug 2021   •   18:04

„Elevii vor fi vaccinați pe teritoriul școlii, în timpul orelor de curs, doar cu acordul părinţilor”, a anunțat guvernul israelian, confirmând că noul an școlar va începe la 1 septembrie.

Luni, Israelul a raportat 5.383 de cazuri noi. Totodată, au fost raportate 672 de persoane aflate în stare gravă – cel mai ridicat bilanţ din martie 2021 – şi 16 decese.

Ministrul Educației, Yifat Shasha-Biton, s-a opus inițial măsurilor însă, în cele din urmă, a acceptat planul pentru a fi evitată o întârziere a începerii cursurilor.

Unii oficiali au cerut amânarea cu o lună a debutului anului școlar în condițiile în care răspândirea variantei Delta a dus la o înmulțire în ritm îngrijorător a numărului de îmbolnăviri.

Până în prezent, aproape 59% din populaţia Israelului a fost vaccinată cu ambele doze, din care aproximativ 29% în grupa de vârstă 12-15 ani şi 69% dintre cei cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani. Pentru rezidenţii care au peste 70 de ani, acest procent este de peste 90%.

Din cauza pandemiei, şcolile israeliene sunt vizate de reguli speciale.

În ”oraşele roşii”, unde s-a înregistrat un număr deosebit de mare de noi infectări, cursurile se desfăşoară cu prezenţă fizică doar dacă 70% dintre elevi sunt vaccinaţi, în caz contrar orele desfăşurându-se online.

În plus, circa 1,6 milioane de elevi vor fi testaţi în această lună pentru depistarea anticorpilor împotriva coronavirusului.

Cei care prezintă anticorpi nu vor fi nevoiţi să intre în carantină dacă în clasa lor există un caz de coronavirus.

În plus, două milioane de elevi israelieni vor efectua teste rapide la domiciliu chiar înainte de începerea noului an şcolar.

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close