Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Niro Investment Group, o punte către viitor: "Pune România pe harta lumii" | Români care dezvoltă România

Niro Investment Group, o punte către viitor: "Pune România pe harta lumii" | Români care dezvoltă România

Când spui Niro Investment Group probabil primul lucru care vine în minte e Dragonul Roșu, un oraș în oraș, cel mai mare centru logistic și comercial din Europa.

Niro Investment Group, o punte către viitor: "Pune România pe harta lumii" | Români care dezvoltă România
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Dec 2021   •   15:00

"Este întins pe 60 de hectare, are peste 5000 de magazine şi îi calcă pragul peste 20.000 de clienţi zilnic", a declarat Andreea Mihai, director executiv Niro Investment Group.

Însă compania de investiții NIRO e mult mai mult de atât. În aproape trei decenii de existență, businessul românesc a știut să se adapteze, să investească mereu în direcții noi.

"Activăm pe piața construcțiilor, asigurărilor, în zona medicală, zona industrială, avem o zonă culturală foarte bine dezvoltată cu editură, publicații și multe altele", a precizat Andreea Mihai.

Acum însă, Niro Investment Group se pregătește să dea o nouă definiție ospitalității românești. Să o ridice la nivel premium, la rang de artă. Prin 3 hoteluri ca 3 bijuterii semnate de o minte sclipitoare românească, ce vor pune numele țării noastre pe harta luxului.

"Nu vorbim despre ospitalitate în general şi nu vorbim despre ospitalitatea românească. Nu este un cuvânt pe care îl spun doar aşa, o spun asumat - ospitalitatea românească", a explicat Christophe Chamboncel, Head of Hospitality Niro Group.

Pentru că un business înseamnă oamenii valoroși care-l construiesc, Niro Investment Group l-a chemat în echipa sa pe Christophe Chamboncel, expertul unuia dintre cei mai mari operatori de turism din lume, care s-a îndrăgostit de România și s-a mutat aici, ca să preia trei proiecte speciale în domeniul hotelier.

"Primul hotel se va deschide în 2023, acesta este Grand Bulevard Hotel. Acest proiect va fi fantastic pentru că va fi un boutique-hotel, primul de acest fel în România", a dezvăluit Christophe Chamboncel.

Dacă primul hotel din portofoliul Niro Investment Group e la kilometrul zero al capitalei, într-o clădire de patrimoniu cu multă istorie în spate, al doilea e un proiect revoluționar care va deveni cea mai înaltă clădire hotelieră din toată România.

Grupul Accor, cel mai mare grup hotelier din Europa, se alătură Niro Investment Group pentru a opera primul său hotel din regiune sub brandul de lux Swisotel, care se construiește în nordul capitalei. Clădirea se va ridica nu doar la 85 de metri față de sol, ci la înălțimea tuturor standardelor internaționale de ospitalitate.

Pentru ca oricine trece pragul hotelului din București să se simtă ca în orice mare capitală a lumii.

"Hotelul va avea 225 de camere, o sală de conferinţe uriaşă, sală de bal cu lumină naturală, un restaurant la parter, bar, un lobby fantastic, piscină infinită", a declarat Christophe Chamboncel.

Dar asta e departe de a fi tot. Niro Group se pregătește să înceapă construcția a două hoteluri de lux în Maldive, pentru care însă va trebuie să construiască și o întreagă insulă.

"În ultimii 2-3 ani, românii s-au numărat printre primele zece naţionalităţi care au vizitat Insulele Maldive", a explicat Christophe Chamboncel.

Este pentru prima dată când o companie românească are curajul de a construi hoteluri de lux într-o destinație de top a lumii.

"Pentru Niro Investment Group este prima investiţie făcută în afara graniţelor României. Iar acesta este un lucru foarte important pentru că pune România pe harta lumii având o investiţie în afara ţării, iar acest lucru va face ca Niro să fie văzut ca un investitor bun, puternic şi de încredere", a declarat Christophe Chamboncel.

Niro Investment Group nu construiește însă doar clădiri care bat recorduri, construiește oameni, punți către un viitor și o viață mai bună. Pentru că orice ban investit înseamnă de fapt o investiție în oameni. Iar pentru o companie cu o întreaga istorie în spate, deceniile de activitate prin asta se traduc: perseverență, muncă, responsabilitate.

"Având la conducere pe cineva ca domnul Dumitru, un om cu o asemenea viziune, compania deţine active foarte variate care compun grupul. Jos pălăria pentru această viziune", a concluzionat Christophe Chamboncel.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close