x close

O nouă lovitură pentru regimul de la Doha! Băncile din două țări arabe au oprit tranzacţiile cu Qatarul

de A.M.P    |    06 Iun 2017   •   11:50
O nouă lovitură pentru regimul de la Doha! Băncile din două țări arabe au oprit tranzacţiile cu Qatarul Foto: pixabay.com

Unele bănci comerciale din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite nu mai fac afaceri cu instituţiile financiare din emiratul Qatar, din cauza tensiunilor diplomatice din Golf, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.

Creditorii întârzie tranzacţiile până când vor primi instrucţiuni de la băncile lor centrale privind modul în care vor fi gestionate relaţiile de afaceri cu Qatarul. De asemenea, băncile centrale din Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au cerut instituţiilor financiare să prezinte detaliat nivelul expunerii lor la băncile din emirat, termenul limită fiind joi, susţin sursele. 

Analiştii apreciază că ruperea relaţiilor diplomatice dintre Qatar şi vecinii săi din Golf - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein - ar putea costa miliarde de dolari din cauza încetinirii comerţului şi a investiţiilor, precum şi a creşterii costurilor de împrumut pentru statele din regiune. 

Motivul pentru care mai multe țări arabe au rupt legăturile cu Qatar

Vecinii Qatarului şi-au justificat măsurile prin faptul că Doha ''susţine terorismul'', inclusiv Al-Qaida, gruparea Stat Islamic şi Frăţia Musulmană, confrerie considerată ''teroristă'' de către Egipt şi ţări din Golf.

Fondul Suveran de Investiţii al Qatarului, cu active estimate la 335 de miliarde de dolari, ar putea ajuta emiratul să evite o criză economică după ce luni Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein au decis reducerea legăturilor terestre, aeriene şi maritime cu Doha, acuzând emiratul că susţine terorismul. 

Dar o parte a economiei emiratului ar putea fi afectată semnificativ dacă disputa se prelungeşte în următoarele luni, o perspectivă care luni a dus la scăderea pieţei bursiere din Qatar cu peste 7%. Marţi dimineaţă, Bursa de la Doha înregistra un avans de 2,7%. 

Analiştii se aşteaptă ca Fondurile de Investiţii al Qatarului să intervină pe piaţă pentru a achiziţiona acţiuni şi a oferi sprijin pieţei bursiere. 

Marţi dimineaţă, acţiunile Islamic Bank Masraf Al Rayan au urcat cu 7,4%, în timp ce titlurile Vodafone Qatar înregistrau un avans de 3%. 

''Dacă disputa se extinde, ramificaţiile ar putea fi imense. Firmele care gestionează active vor deveni mai prudente şi nu vor face diferenţe între Qatar şi alte state din Golf'', a declarat pentru Reuters un bancher care a dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Deoarece toate aceste ţări sunt puternic dependente de exporturile de ţiţei şi gaze, legăturile comerciale şi de investiţii dintre ele sunt destul de reduse, astfel încât efectele negative ale disputei ar putea fi limitate. 

Cu toate acestea, Qatarul se va confrunta cu costuri mai ridicate în unele domenii. În 2015, importurile de alimente ale Qatarului s-au ridicat la 1,05 miliarde de dolari, din care 309 milioane de dolari au reprezentat importurile din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Majoritatea produselor, în special cele lactate, veneau pe la graniţa terestră cu Arabia Saudită, astfel încât Doha va trebui să facă alte aranjamente. 

Costurile construcţiilor în Qatar ar putea de asemenea creşte, majorând inflaţia, deoarece aluminiul şi alte materiale de construcţii nu vor mai putea fi importate pe cale terestră. 

Analiştii avertizează că Arabia Saudită ar putea convinge mai multe state să-şi reducă legăturile cu Doha şi ar putea forţa companiile străine să aleagă între a face afaceri cu Qatarul şi a obţine acces la piaţa saudită, care este mult mai mare. 

Pieţele bursiere din Dubai şi alte centre financiare din Golf au scăzut luni, dar nu atât de mult ca în Qatar, ceea ce demonstrează că investitorii din regiune sunt îngrijoraţi. 

După Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein, au mai anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Qatarul şi Yemenul şi Libia. 

Citește și:

 

Anunțul FIFA despre Cupa Mondială din 2022, după izolarea completă a Qatarului în lumea arabă

 

 

Haos pe Aeroportul din Doha, după ce mai multe țări arabe au întrerupt relaţiile diplomatice cu Qatar

Citeşte mai multe despre:

emiratele arabe unite Qatar
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati