Antena 3 CNN Economic Categoria de români care nu va mai putea lucra după ce iese la pensie, ca până acum

Categoria de români care nu va mai putea lucra după ce iese la pensie, ca până acum

O categorie de români riscă să nu mai poată lucra la cerere, după ce se pensionează, aşa cum era până acum, dacă proiectul de lege aflat în dezbatere va fi adoptat.

Categoria de români care nu va mai putea lucra după ce iese la pensie, ca până acum
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    18 Sep 2023   •   06:00

Noua lege a învățământului superior, care este în vigoare de la începutul lunii, ar urma să fie modificată, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților.

Concret, se vrea eliminarea posibilităţii ca profesorii universitari să-și continue activitatea cu mult peste vârsta legală de pensionare.

Proiectul de lege de la Cameră vizează eliminarea unei prevederi din noua lege a învățământului superior nr. 199/2023, mai exact, a celei ce permite "persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru a se pensiona la împlinirea limitei legale de vârstă să-și continue activitatea `fără limită de vârstă`", după cum subliniază inițiatorii.

La modul concret, se propune eliminarea posibilității ca senatul universitar din instituțiile de învățământ superior de stat, particulare și confesionale să poată decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform cartei universitare, fără limită de vârstă.

Inițiatorii măsurii sunt de părere că "această reglementare este nocivă pentru învățământul superior, deoarece permite cadrelor didactice să rămână titulare pe post, fără limită de vârstă, fără evaluarea anuală a performanţelor acestora, conferindu-le acestora un privilegiu viager. 

O astfel de reglementare (...) va bloca orice intrare în sistemul de învăţământ universitar, atâta timp cât posturile ocupate vor fi blocate de conducerile universităţilor, după bunul plac".

Legislația actuală stabilește că decizia continuării activității se ia în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare a cadrului didactic sau de cercetare, potrivit avocatnet.ro.

În prezent, acesta este doar un proiect de lege. Pentru a se putea aplica, el trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

×
Subiecte în articol: pensie profesori profesori universitari
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close