Antena 3 Economic Conferinţa RESinvest a reunit peste 400 de oameni din comunitatea energiei solare şi eoliene din Europa

Conferinţa RESinvest a reunit peste 400 de oameni din comunitatea energiei solare şi eoliene din Europa

de Georgiana Adam    |    20 Mai 2022   •   08:45
Conferinţa RESinvest a reunit peste 400 de oameni din comunitatea energiei solare şi eoliene din Europa
Sursa foto: RESinvest

Conferința RESinvest a reunit peste 400 de oameni din comunitatea energiei solare și eoliene din toată Europa, într-un apel comun la acțiune – dezvoltarea unui lanț de producție funcțional în Europa de Sud-Est.

Ministerul Energiei din România a confirmat sprijinul său pentru industria energiei verzi, și a evidențiat oportunitatea din apele tarii.

"Marea Neagră este o resursă cheie de energie regenerabilă – astăzi votăm legea offshore care va avansa acest domeniu. Avem la dispoziție fonduri generoase pentru dezvoltarea energiei regenerabile – trebuie doar să aveți proiecte mature pentru a le accesa", a declarat ministrul energiei Virgil-Daniel Popescu.

Punctul a fost reiterat de premierul țării, Nicolae Ionel Ciucă, care a spus că „energia regenerabilă este calea către securitatea energetică, iar România va elimina treptat combustibilii fosili. Alocam peste 2 miliarde de euro pentru a sprijini capacitățile de producție, în special pentru baterii, panouri solare și echipamentele auxiliare.”

RESinvest a fost martor când România, Bulgaria, Grecia și Croația si-au reiterat ambițiile. Grecia face eforturi pentru „simplificarea autorizațiilor, reducând procesul de la 6-7 ani la 2 ani”, a declarat Alexandra Sdoukou, secretarul general al Greciei de la Ministerul Mediului și Energiei.

Bulgaria depune eforturi similare și „lucrează la finalizarea unei legi pentru energia eoliană offshore, pe lângă adoptarea unei noi legislații pentru CfDs pentru energie eoliana si fotovoltaica”, a declarat Radoslav Ribarski, președintele Comisiei parlamentare pentru energie.

UE laudă regiunea, îndemnând guvernele naționale să acționeze mai rapid pentru a sprijini dezvoltarea lanțului de producție din sud-estul Europei.

„Aveți ceea ce este necesar pentru a deveni un lider în domeniul energiei regenerabile: soare abundent, vânt și porturi maritime. UE va continua să facă totul pentru a sprijini dezvoltarea continuă a lanțurilor de producție, în principal prin Consiliul European pentru Investiții și prin planurile de redresare și reziliență. Acesta nu este doar un obiectiv climatic, ci o prioritate geostrategică”, a declarat Kerstin Jorna, Director General pentru Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri la Comisia Europeană.

Succesul acestui plan înseamnă mult mai mult decât instalarea de noi capacități de producție – va implica dezvoltarea unui lanț de valoare complex, care include totul, de la fabricarea de componente pentru parcuri eoliene și solare, până la servicii digitale și recalificare.

„Există un curent nou aici în România”, a declarat Walburga Hemetsberger, CEO al SolarPower Europe.

„Sunt atât de multe oportunități în acest moment din partea UE. Trebuie să lucrăm cu toții împreună, de la unirea forțelor între centrele noastre de recalificare, până la creșterea unui lanț de producție eficient.”

România produce deja generatoare, rulmenți și sisteme electrice pentru turbine, și găzduiește cel mai mare centru de tehnicieni în energie regenerabilă din sud-estul Europei.

„China spune că vrea să facă parte din tranziția energetică a Europei. Ei bine, a vrea nu înseamnă a obține. Noi avem nevoie de echipamente fabricate in UE, locuri de muncă pentru cetățenii europeni, și independență energetică. Țări, tehnologii și industrii – trebuie să lucrăm cu toții împreună”, a subliniat CEO-ul WindEurope, Giles Dickson.

In sprijinul acestei idei, vicepreședintele RWEA, Adrian Borotea, a adăugat că „Recalificarea este un succes românesc uimitor care merită să fie împărtășit și îmbunătățit. Avem cel mai mare centru de recalificare a minerilor din Europa.”

„Suntem pe un drum cu totul nou, iar discuția a devenit despre mult mai mult decat despre ținte. Este vorba despre raționamentul economic și social din spatele lor. Ne confruntăm cu momentul cel mai propice pentru a începe o promovare eficientă a acestei oportunități de investiții în fața actorilor locali și globali,” a explicat Carlo Pignoloni, Președintele RWEA și CEO Enel România.

Astăzi, obiectivele Europei în materie de climă și securitate energetică converg.

„Nu trebuie să înlocuim o dependență de importurile de gaze fosile cu o altă dependență de importurile de tehnologii regenerabile din lanțuri de aprovizionare instabile. Este timpul ca România să capteze cât mai multă valoare din ceea ce are de oferit tehnologia, atât din punct de vedere social, cât și economic, și să-și dezvolte capacitățile interne de producție”, a adăugat Mihai Balan, Director Executiv al RPIA.

×
Subiecte în articol: energie solara energie eoliana

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close