Antena 3 CNN › Economic › Cu cât ar trebui să crească pensiile în 2027, dacă se respectă legea actuală. Calcule pentru majorarea cu rata inflației

Cu cât ar trebui să crească pensiile în 2027, dacă se respectă legea actuală. Calcule pentru majorarea cu rata inflației

I.C.
2 minute de citit Publicat la 16:01 21 Oct 2026 Modificat la 16:01 21 Oct 2026
pensionari la ghiseul de recalculare a pensiilor
Cum ar putea crește pensiile în 2027 / FOTO: Agerpres

Pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie 2027 cu aproximativ 7,7%, dacă Guvernul condus de Luca Niculescu aplică integral formula de indexare prevăzută în actuala lege a pensiilor și nu intervine o nouă derogare. Asta ar însemna, de exemplu, 231 de lei în plus pentru o pensie de 3.000 de lei și 385 de lei pentru una de 5.000 de lei. Pensionarii au anunțat deja că o astfel de majorare „nu va acoperi nici măcar căldura”.

În ultimele zile s-a vorbit despre mai multe variante pentru indexarea de anul viitor, de la o creștere „prudentă” de 5% până la una de aproximativ 7%. Ministrul Muncii, Florin Manole, a spus că estimarea informală a Casei Naționale de Pensii este în prezent de 7,3%, dar a evitat să prezinte procentul drept unul definitiv. „Nu vreau să mă hazardez”, a precizat el.

Dacă este aplicată însă formula completă prevăzută de Legea 360/2023, calculul ajunge la 7,7%. 

Articolul 84 prevede că valoarea punctului de referință se majorează în luna ianuarie cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Pentru indexarea din 2027 sunt folosiți indicatorii definitivi cunoscuți în 2026 pentru anul calendaristic anterior, adică datele din 2025.

Cum rezultă o majorare de 7,7%

Rata medie anuală a inflației în 2025 a fost de 7,3%, iar câștigul salarial mediu brut a crescut cu 8,1%. Rezultă astfel o creștere reală a salariului mediu brut de 0,8%. Jumătate din aceasta, cât prevede formula din lege, înseamnă încă 0,4 puncte procentuale. Calculul este, așadar, 7,3% + 0,4% = 7,7%.

Dacă acest procent s-ar aplica integral, pensiile ar arăta astfel:

  • o pensie de 3.000 de lei ar crește cu aproximativ 231 de lei, până la 3.231 de lei;
  • o pensie de 4.000 de lei ar primi 308 lei în plus și ar ajunge la 4.308 lei;
  • o pensie de 5.000 de lei ar crește cu 385 de lei, până la 5.385 de lei.

Calculul de 7,7% este însă diferit de estimarea de 7,3% prezentată până acum de ministrul Muncii. Florin Manole a spus că pensiile „trebuie indexate, conform legii” și că procentul este „mai aproape de 7%”, dar a arătat că Executivul trebuie să stabilească și cum poate acoperi impactul bugetar. Estimarea prezentată de ministru pentru o indexare în jurul acestui nivel este de 9,6 miliarde de lei.

Pensiile au fost înghețate în 2025 și 2026

Miza este cu atât mai mare cu cât mecanismul de indexare nu a fost aplicat în ultimii doi ani. Valoarea punctului de referință a rămas la 81 de lei atât în 2025, cât și în 2026, prin derogări adoptate de Guvern. Legislația în vigoare prevede în prezent că formula de indexare de la articolul 84 se aplică din nou începând cu 2027.

Anterior, în discuțiile din jurul viitorului buget au fost vehiculate două scenarii: o majorare de aproximativ 5%, considerată varianta mai prudentă, și una de circa 7%, apropiată de rata inflației. La o creștere de 5%, pensia minimă de 1.281 de lei ar ajunge la aproximativ 1.345 de lei, în timp ce la 7% ar crește cu aproximativ 89 de lei.

Noul premier, Luca Niculescu, nu a anunțat încă procentul cu care vor crește efectiv pensiile. Întrebat despre indexare, el a spus că Guvernul va respecta măsurile din programul de guvernare, dar că deciziile vor fi luate în ședințele Executivului, după calculele și avizul Ministerului Finanțelor.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close